Daniel Hyde

”De ce inchinarea intr-o biserica reformata este atat de diferita fata de inchinarea din aproape toate bisericile la care am fost?” Aceasta este o intrebare pe care mi-o pun multi vizitatori. Am descoperit ca ceea ce ii socheaza pe oameni in legatura cu o biserica reformata nu este doctrina ci inchinarea ei. Pentru multi care intra in contact cu inchinarea reformata, aceasta transmite un sentiment rece si strain.

Datoram cateva raspunsuri acestor intrebari pentru a explica nu doar ceea ce facem in inchinare ci si de ce inchinarea inteligibila este o necesitatea biblica. Copiii isi intrebau parintii atunci cand sarbatoreau Pastele evreiesc acum 3500 de ani: „Ce însemnează obiceiul acesta?” (Exod 12:26) In vreme ce inchinarea inaintea Dumnezeului Triunic este profund transcendenta si misterioasa, trebuie sa fie in acelas timp inteligibila. Acesta este de asemenea lucrul explicati de Apostolul Pavel corintenilor, cand spune ca predicarea intr-o limba straina, numita in mod comun ”limbi” trebuie sa fie tradusa pentru zidirea celor care sunt prezenti.

Acest articol incepe o serie menita sa va introduca in fundamentele inchinarii reformate astfel incat sa intelegeti si sa puteti explica mai departe, de ce noi ca si biserici reformate facem anumite lucruri in inchinare. Vom privi la opt caracteristici ale inchinarii reformate: este biblica, istorica, a legamantului, evanghelica, liturgica, revertioasa, plina de bucurie si escatologica.

O CONGREGATIE A CUVANTULUI

Ca biserici reformate, ne inchinam in acest mod datorita Sfintelor Scripturi. Bineinteles ca fiecare biserica ”ce crede in Biblie” spune ”inchinarea bisericii noastre este biblica!” Pana la urma, cine isi doreste o inchinare nebiblica? Fiind crestini reformati, suntem zelosi in a glorifica Dumnezeul nostru gelos in modul in care El ne-a poruncit. De aceea spunem ca inchinarea noastra este biblica. Dar ce inseamna acest lucru? Cum arata o astfel de inchinare?

In primul rand, Scriptura descrie Biserica drept o comunitate a credintei. Duhul Sfant creaza si modeleaza credinta prin Cuvant (Romani 10:17). In epistolele pastorale, Pavel descrie biserica avand in continuu o lucrare de invatare a urmatoarelor lucruri: cuvintele credintei (1 Timotei 4:6), doctrina sanatoasa (1 Timotei 1:10, Tit 1:9, 2:1), invatatura sanatoasa (2 Timotei 4:3), cuvinte sanatoase (1 Timotei 6:3, 2 Timotei 1:13), doctrina buna (1 Timotei 4:6), lucru bun incredintat (2 Timotei 1:14), taina credintei (1 Timotei 3:9) si cuvantul vrednic de crezare (Tit 1:9).

Pentru ca sa invatam aceste ”cuvinte ale credintei” si sa avem Cuvantul lui Hristos locuind in noi din belsug (Coloseni 3?16), ne strangem ca si comunitate, asa cum s-a strans si Israel in pustie dupa ce a iesit din Egipt. Istoria cartii Exod arata faptul ca biserica Vechiului Testament s-a strans la baza muntelui Sinai ca sa se inchine. Noi, ca si popor al Noului Legamant ne strangem pentru a ne inchina si ne apropiem ”muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc” (Evrei 12:22).

Din acest motiv, una din trasaturile inchinarii reformate este saturarea cu Scriptura. Slujbele de inchinare din Strasbourg, Geneva, Heidelberg, dar si Cartea de Rugaciune Comuna  din Anglia au continut texte si aluziuni Scripturale din abundenta. Intr-o epoca a analfabetismului biblic, avem nevoie de o inchinare saturata de Scriptura, cu un limbaj Scriptural in fiecare aspect, de la raspunsuri si cantece, la rugaciuni si citirea Scripturii. Dupa cum spunea cineva ”Nu il vom avea pe Iisus Hristos in centrul intalnirilor bisericilor noastre daca nu avem Cuvantul Sau intr-un loc central.” De asemenea, Robert Godfrey intreaba ”Daca nu suntem interesati de Cuvantul lui Dumnezeu, putem oare sa fim interesati de Dumnezeu?” Astfel, in slujbele de inchinare trebuie sa citim, sa predica, sa ne rugam, sa cantam si sa vedem in sacramente Cuvantul.

Dincolo de aceste aspecte, avem nevoie de o inchinare bazata pe Cuvant deoarece Scriptura ne invata ca exista o legatura inseparabila intre Cuvant si Duhul lui Dumnezeu. Biblia nu cunoaste nici o falsa dihotomie intre o biserica focalizata pe Cuvant si alta pe Duh. Dimpotriva, din Scripturi putem invata ca acolo unde ese Cuvantul si Duhul este prezent (Psalmul 33:6, Isaia 34:16, 59:21, 61:1, Ioan 3:34, 6:63, Iacov 1:18, 1 Petru 1:23).

O INCHINARE DUPA CUVANT

In al doilea rand, inchinarea noastra este biblica datorita modului in care determinam ce facem in inchinare. Includerea elementelor inchinarii nu este determinata prin ”ceea ce functioneaza” in a atrage un numar mare de oameni pe usa bisericii, nici ce este interesant, nici ceea ce ne place sau nu ne place. In locul acestor criterii, Biblia reglementeaza inchinarea noastra. De aceea, Ordinea Eclesiala a denominatiei United Reformed Churches of North America afirma faptul ca prezbiterii bisericilor trebuie sa supravegheze inchinarea publica, care ”se va desfasura in concordanta cu principiile pe care le invatam in Cuvantul lui Dumnezeu” (Articolul 38).

Inchinarea reformata este biblica deoarece credem ca Insusi Dumnezeu ne indica lucruri specifice pe care trebuie sa le facem in inchinarea publica (numite ”elementele” inchinarii). Numim acest concept ”principiul regulativ al inchinarii” sau PRI pe scurt. Aceasta inseamna ca Dumnezeu reglementeaza cum trebuie sa ne inchinam Lui in Cuvantul Sau. Dumnezeu este un Dumnezeu gelos pentru ca Numele Sau sa-i fie adusa o inchinare refeverentioasa si sa fie sfintit (Exod 20:7, 34:13-14, Deuteronom 4:24, Matei 6:9 conform Catehismului Extins de la Westminster, intrebarea si raspunsul numarul 110), iar cand suntem gelosi pentru gloria lui Dumnezeu prin inchinarea adusa Lui asa cum El doreste si asa cum ne cere, noi ii ”aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică” (Evrei 12:28). Pana la urma, Dumnezeu este Dumnezeu, ceea ce inseamna ca este dreptul Sau sa ne ceara cum trebuie sa ne inchinam inaintea Sa.

A DOUA PORUNCA

Unde gasim acest principiu afirmat in Cuvantul lui Dumnezeu? Il putem gasi in multe locuri in Scriptura, dar ne vom concentra doar pe cateva exemple. In prima porunca, Singurul Dumnezeu Adevarat care ne-a rascumparat sa fim un popor inchinator, ”o imparatie preoteasca” (Exod 19:6, 1 Petru 2:9) ne porunceste sa ne inchinam doar Lui.

”Sa nu ai alti Dumnezei in afara de Mine”. In a doua porunca acest Unic Dumnezeu adevarat ne spune care este modul in care trebuie sa ne inchinam, explicandu-ne cum nu trebuie sa o facem: ”Sa nu va faceti un chip cioplit” (cf. Deuteronom 4:15-19). De asemenea, aceasta porunca ne da o indicatie pozitiva spunandu-ne ca trebuie sa ne inchinam lui Dumnezeu doar conform cuvantului Sau.

In aceste cuvinte ale celei de-a doua porunci vedem faptul ca dragostea lui Dumnezeu este pentru cei ”ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele” (Exod 20:6). Exista o legatura intrinseca intre interdictia privitoare la imagini ale Domnului si limbajul care ne comunica implinirea lucrurilor pe care Domnul le porunceste in cuvantul Sau.

De asemnea, cartea Levitic exprima indicatiile pozitive prin mentionarea repetata a expresiei ”inchinarea conform randuielilor” (ex. Levitic 9:16 cf Levitic 10:1, Deuteronom 12:29-32). Astfel, toata inchinarea care nu este ”dupa Scriptura” este ceea ce Pavel numeste ”inchinare voita” (Coloseni 2:23).

La sfarsitul celor zece porunci, acest subiect este afirmat intr-un mod remarcabil: ”Dacă-Mi vei ridica un altar de piatră, să nu-l zideşti din pietre cioplite; căci cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pîngări” (Exod 20:25). Daca israelitul din antichitate s-ar fi gandit ca ar putea sa imbunatateasca inchinarea poruncita de Dumnezeu prin sculptarea unui altar mai frumos, trebuia sa ia aminte ca orice urma adaugata de mana omului la ceea ce a poruncit Dumnezeu, din perspectiva lui Dumnezeu este in intregime o profanare. Atunci cand oamenii incearca sa imbunatateasca inchinarea inaintea lui Dumnezeu, rezultatul este distrugerea inchinarii si nu imbunatatirea ei.

Aceasta porunca este imprimata asupra poporului lui Dumnezeu cu mentiunea ca Domnul este un Dumnezeu gelos. Acesta este un limbaj al casniciei. Domnul a lasat deoparte pe toti ceilalti de dragul miresei Sale, Israel si El o iubeste si o doreste doar pe ea. De aceea, atunci cand vine vorba despre inchinare, El asteapta si doreste ca Israel sa ii raspunda cu acelasi zel pe care si El il are pentru mireasa Sa.

CAIN SI ABEL

Inchinarea inaintea lui Dumnezeu ”conform randuielilor” sta de asemenea la baza istoriei lui Cain si Abel din Genesa 4. Cain era un agricultor, un ”lucrator al pamantului” in vreme ce fratele sau era crescator de animale, un ”cioban” (Genesa 4:2). Cain a adus lui Dumnezeu o jertfa din ”roadele pamantului” in vreme ce Abel a adus ca jertfa ”din oile întîi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor” (Genesa 4.3-4). Dumnezeu a primit jertfa lui Abel dar nu si pe cea a lui Cain (cf. Genesa 4:4-5). Amandoi au adus o jertfa de inchinare. Amandoi parea ”sinceri” – un principiu pe care multi azi il considera ca fiind singura regula in inchinare.

Cu toate acestea, motivul pentru care Dumnezeu a primit jertfa lui Abel dar nu si pe cea a lui Cain, a fost determinat de faptul ca Abel a jertfit ceea ce Dumnezeu a poruncit, adica, cel mai bun lucru pe care il avea. Cel mai bun lucru si doar cel mai bun lucru este singurul lucru potrivit pentru inchinare. Pe de alta parte, Cain a jertfit ceea ce a crezut ca functioneaza, ceea ce a crezut el ca era cel mai bun. Abel a jertfit din oile intai nascute si din grasimea lor. Aceste cuvinte sunt folosite ulterior atunci cand Dumnezeu da legea si vorbeste despre jertfirea ”celor dintîi roade ale pămîntului” (Exod 34:26) precum aducerea animalelor intai nascute (Exod 34:19, Levitic 29:26).

In alte privinte, trebuie sa avem inaintea noastra faptul ca indeplinirea ritualurilor corecte in absenta credintei reprezinta o inchinare inutila. Dupa cum ne invata Evrei 11:4, prin credinta Abel a adus o jertfa mai acceptabila si prin acest fapt Dumnezeu i-a aratat ca era neprihanit. Prin credinta, Abel a inteles ca asa cum Domnul i-a scapat pe Adam si Eva prin jertfirea animalelor in locul lor si acoperirea lor cu pieile lor (Genesa 3:21), tot asa el putea aduce o jertfa acceptabila inaintea lui Dumnezeu prin omorarea unui animal care ii va lua locul in satisfacerea condamnarii pentru pacatele sale.

NADAB SI ABIHU

In istoria binecunoscuta si inspaimantatoare a lui Nadab si Abihu din Levitic 10, vedem faptul ca ei au adus ”foc strain inaintea Domnului” (v.1). In versetele anterioare citim ca Aaron, tatal lui Nadab si Abihu era cel care a adus primele jertfe in viata liturgica a poporului Israel. In cazul lui Aaron, ”focul a venit dinaintea Domnului, şi a mistuit pe altar arderea de tot şi grăsimile” (Levitic 9:24), dar in cazul lui Nadab si Abihu ”a ieşit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit şi au murit înaintea Domnului” (Levitic 10:2).

Atat Aaron cat si fiii lui au fost preoti si au adus jertfe, dar motivul pentru care Dumnezeu a avut raspunsuri diferite la jertfele lor a fost ca Aaron a adus jertfa pe care Dumnezeu a poruncit-o, dupa randuiala (Levitic 9:10,16), in timp ce Nadab and Abihu au adus un foc strain, adica s-au inchinat intr-un mod care nu a fost poruncit si care este in concluzie, interzis.

Relatarea cu privire la Nadab si Abihu are in vedere inchinarea inaintea lui Dumnezeu conform Cuvantului Sau, nu conform dorintelor cuiva, oricat de sincere ar fi aceste dorinte. A aduce o inchinare care nu a fost ceruta era o profanarare a Domnului si un furt al gloriei Sale. De aceea Dumnezeu, prin Moise, a spus lui Aaron dupa ce Nadab si Abihu au fost arsi ”Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine, şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor” (Levitic 10:3).

Datorita sfinteniei si gloriei lui Dumnezeu, Iehova a prescris nu doar ca Israel trebuie sa I Se inchine, ci si cum trebuie sa se inchine. Astfel, locul inchinarii, cortul intalnirii, trebuia facut conform modelului care le-a fost aratat (Evrei 8:5 cf. Exod 25:9, 40, 6:30, 27:8, Numeri 8:4, Fapte 7:44), iar actele inchinarii, jertfele, trebuiau aduse conform randuielilor (Levitic 5:10, 9:16).

NOUL TESTAMENT

S-ar putea sa te gandesti ca toate aceste referinte sunt invataturi ale Vechiului Testament. Dar Iisus a spus ”Mergeti si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i... si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit Eu” (Matei 28:19-20). Nu este aceasta cerinta solemna ca Biserica sa invete toate lucrurile poruncite de Hristos in acelasi timp o interdictie solemna impotriva invatarii lucrurilor pe care El nu le-a poruncit? Daca in inchinarea adusa lui Dumnezeu, pazim tot ce Hristos ne-a poruncit, nu trebuie sa evitam toate lucrurile pe care El nu le-a poruncit?

Iisus a spus ca fariseii se inchina lui Dumnezeu in zadar (Marcu 7:7). De ce a respins Dumnezeu inchinarea lor? Pentru ca, asa cum spune Iisus ” Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu, şi ţineţi datina aşezată de oameni” (Marcu 7:8). Ei se inchinau lui Dumnezeu in zadar pentru ca se inchinau asa cum doreau ei, nu asa cum le era cerut. In acelasi fel, apostolul Pavel atentioneaza colosenii: ”Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcîndu-şi voia lui însuş printr'o smerenie şi închinare la îngeri, amestecîndu-se în lucruri pe cari nu le-a văzut, umflat de o mîndrie deşartă, prin gîndurile firii lui pămînteşti” (Coloseni 2:18). Acea inchinare era oferita pentru ca ei doreau sa o ofere, nu pentru ca Dumnezeu o poruncise: au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într'o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sînt de nici un preţ împotriva gîdilării firii pămînteşti” (Coloseni 2:23).

Fara indoiala Iisus ar fi considerat nepoliticos dupa standardele noastre pentru a i-a spus samaritencei de la fantana: Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mîntuirea vine dela Iudei” (Ioan 4.22). Cu toate acestea El spunea adevarul. ”Dumnezeu este duh” a spus El, ”si cei care se inchina Lui trebuie sa se inchine in duh si adevar” (Ioan 4:24).

Inchinarea adevarata era imposibila pentru samariteni atat timp cat se inchinau lui Dumnezeu dupa cum doreau ei. Era necesar sa se inchine lui Dumnezeu asa cum El a poruncit pentru ca inchinarea lor sa fie acceptata inaintea Domnului. Iisus i-a spus  ca ”închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl” (Ioan 4:23). Atunci cand persistam in a ne inchina lui Dumnezeu asa cum dorim noi si nu cum voieste Dumnezeu nu suntem ”inchinatori adevarati”.

In Romani 1:21-25 apostolul Pavel condamna toate formele de inchinare falsa inventate de oameni. De asemenea, El arata sursa acestei inchinari false. Oamenii dobandesc o gandire desarta. Ei inventeaza ceea ce isi imagineaza drept ”cai bune” pentru a se inchina. Acesti oameni se inchina dupa cum doresc ei, nu dupa cum porunceste Dumnezeu. Dar cand fac acest lucru, ei de fapt se inchina si slujesc creaturii in loc sa se inchine lui Dumnezeu si din acest motiv sunt fara o scuza. Ei sunt fara o scuza pentru ca nu exista ncii o scuza pentru indepartarea de regula care spune ”noi nu trebuie sa ne inchinam lui Dumnezeu in nici un alt mod decat cel care ne-a fost poruncit de El in Cuvantul Sau”.

SUFICIENTA SCRIPTURILOR

Al treilea motiv pentru care ne referim la inchinarea reformata ca fiind biblica, este acela ca noi ca reformati protestanti credem ca Scriptura este suficienta pentru a ne invata cine, ce, cand, cum si de ce sa ne inchina. Doar Scripturile sunt ghidul nostru suficient si infailibil care ne indreapta invatatura, teologia si doctrina, trairea, practica si intreaga viata. De vreme ce acest Cuvant este suficient pentru mantuirea noastra si pentru viata crestina, cu siguranta contine tot ce avem nevoie pentru a ne inchina lui Dumnezeu dupa cum doreste si merita El. Singurul mod in care cunoastem cum sa ne inchinam Domnului este prin revelatia Sa in Cuvantul Sau, care este suficient pentru invatarea noastra (2 Timotei 3:16-17). De vreme ce diferenta dintre Dumnezeu si noi este infinita, noi nu putem cunoaste ce ar fi placut inaintea lui Dumnezeu in inchinare, decat prin Revelatia Sa.

Marturisirile de credinta reformate exprima aceasta doctrina a suficientei Scripturilor si aplicarea ei la inchinare, prin urmatoarele cuvinte:

”Tot planul lui Dumnezeu, referitor la toate lucrurile necesare pentru gloria Sa, pentru mântuirea omului, pentru credinţă şi viaţă, este fie clar proclamat în Scriptură, fie poate fi dedus, în mod necesar şi logic, din Scriptură.” (Marturisirea de la Westminster, I.6)

”Numai Dumnezeu este domn peste conştiinţă şi El a lăsat-o liberă de doctrinele şi poruncile oamenilor aflate în vreun fel în contradicţie cu Cuvântul Lui sau care, în materie de credinţă şi închinare, trec peste el.” (Marturisirea de la Westminster, XX.2)

”...modul de închinare plăcut Dumnezeului celui adevărat este instituit de El Însuşi şi, astfel, limitat de voia Sa revelată, pentru ca oamenii să nu I se închne după imaginaţia şi născocirile lor, sau după sugestiile Satanei, folosind vreo reprezentare vizibilă sau orice altă cale care nu este prescrisă în Sânta Scriptură.” (Marturisirea de la Westminster, XI.1)

”... aceste Sfinte Scripturi conţin toată plinătatea voii lui Dumnezeu, şi că tot ce trebuie să creadă omul pentru a fi mântuit este cuprins în învăţătura lor... tot ce priveşte modul în care ne cere Dumnezeu să-I slujim este redat în Biblie, cu lux de amănunte” (Marturisirea Belgiana, Articolul 7)

”...Conducatorii Bisericii să se abţină de la indepartarea a ceea ce Cristos, Singurul nostru Stăpân, ne-a poruncit. De aceea noi respingem orice inovaţie omenească şi orice lege care s-ar dori să fie introdusă în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu, cu scopul ca prin toate acestea să se îngrădească, în vreun fel, libertatea individuală şi să se exercite un control asupra conştiinţei credincioşilor.” (Marturisirea Belgiana, Articolul 32)

”Ce ne cere Dumnezeu în porunca a doua? Să nu facem nici un fel de chip despre Dumnezeu şi să nu ne închinăm Lui altfel decât aşa cum El a poruncit în Cuvântul Său.” (Catehismul de la Heidelberg, 96)

ELEMENTELE INCHINARII

In cele din urma, inchinarea noastra este biblica datorita a ceea ce includem in liturghie. ”Elementele” inchinarii sunt lucrurile pe care Scriptura ni le porunceste sa le facem in inchinarea publica. De exemplu, Fapte 2:42 ne ofera o scurta descriere a inchinarii primei biserici crestine. Acolo citim ca primii crestini staruiau in ”legatura frateasca”, o legatura a dragostei comune care exista intre membrii bisericii. Ca si crestini ai partasiei, ei erau devotati invataturii apostolilor (Cuvantului), frangerii painii (Cina Domnului, dupa cum textul grecesc spune painea) si rugaciunilor. Categoriile generale care sunt acceptate in inchinare sunt Cuvantul, Sacramentul, Rugaciunea si Darnicia. Aceste categorii sunt folosite de Jean Calvin in Prefata Psalmilor dar si in Catehismul de la Heidelberg, intrebarea si raspunsul 103.

Categoria Cuvantului include multe elemente. In practica reformata istorica, inchinarea incepe cu Scriptura: fie ca este vorba de cuvintele baptismale rostite de Iisus folosite in Strasbourg (Matei 28:19), sau votum-ul ”Ajutorul nostru este in numele Domnului care a facut cerul si pamantul” in Geneva (Psalmul 124:8). In zilele noastre, majoritatea bisericilor reformate incep inchinarea prin citirea Cuvantului, chemand poporul lui Dumnezeu la inchinare cu o chemare Scripturala la inchinare (ex. Psalmul 95). Apoi slujitorul aduce salutul lui Dumnezeu (ex. 1 Timotei 1:2, Apocalipsa 1:4-5). Apoi citim Legea lui Dumnezeu (Exod 20, Deuteronom 5) imreuna cu rezumatul pe care Iisus il face la Lege (Matei 22). Dupa marturisirea pacatelor, acele biserici care urmeaza tiparul reformat istoric au o ”Declarare a iertarii” (bazat pe Matei 18:18, Ioan 20:23) in care este citit un alt text al Scripturii (ex. 1 Ioan 1:9) care aduce primisiunea unei vesti bune pentru ascultatori. Cantam cuvintele Scripturii din Psalmi si alte imnuri bazate pe textul Bibliei, marturisim Cuvantul lui Dumnezeu asa cum este sumarizat de Crezul Apostolic sau Crezul Nicean, ascultam Scriptura fiind citita si proclamata (ex. 1 Timotei 4:13), ascultam cuvintele biblice ale instituirii Cinei Domnului si primim cuvintele biblice ale binecuvantarii (Numeri 6:24-26, 2 Corinteni 13:14). Astfel, inchinarea noastra este o inchinare biblica deoarece ”lucrurile” din care este compusa sunt ”conforme cu randuiala”.

In cadrul categoriei sacramentelor este administrarea celor doua sacramente ale Noului Legamant, botezul si Cina Domnului, care sunt date conform poruncilor lui Hristos (ex. Matei 28:18-20, Luca 22:17-20, 1 Corinteni 11:23-26), in ”conformitate cu randuiala.”

Urmand structura lui Jean Calvin, in cadrul categoriei rugaciunii se incadreaza doua tipuri de rugaciune: rugaciune vorbita si rugaciune cantata. Rugaciunile vorbite sunt multe tipuri de rugaciuni Scripturale, precum cele de mijlocire (1 Timotei 2:1), marturisire (ex. Psalmul 51), iluminare (ex. Psalmul 119) si adorare (ex. 2 Cronici 6:12-42, Psalmul 8). Rugaciunile cantate au loc atunci cand congregatia isi aduce rugaciunea in forma cantarii Psalmilor, imnurilor si cantarilor spirituale (Efeseni 5:19, Coloseni 3:16).

Psalmii sunt o carte de imnuri inspirata de Dumnezeu pentru poporul Sau timp de 3000 de ani. In timpul Reformei Protestante, una dintre reformele cele mai radicale a fost traducerea si versificarea Psalmilor pentru ca toti crediciosii laici sa poata canta. Parintii nostri au insistat asupra acestei reforme, asa cum Sf. Pavel afirma, prin cantarea psalmilor, imnurilor si cantecelor spirituale ne zidim unii pe altii (Efeseni 5:19, Coloseni 3:16).

In cele din urma, darnicia crestina (Catehismul de la Heidelberg 103, Filipeni 4:10-20) prin colectarea de resurse pentru cei ce sunt in nevoie este un element al inchinarii, fiind descris si de Fapte 2:42. S-ar putea de asemenea ca acest element sa intre in categoria rugaciunii, deoarece este aducerea unui dar ca si multumire pentru Dumnezeu (ex. Psalmul 116:18, 1 Corinteni 16:2).

Bisericile reformate fac ceea ce fac in inchinare datorita Bibliei. Pana la urma, Biblia vorbeste despre inchinareaCrestina ca fiind conforma cu randuiala datorita sfinteniei lui Dumnezeu, in acelasi fel in care se aplica si inchinarii poporului Israel in Levitic 9-10:

Fiindcă am primit dar o împărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţămitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică; fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor” (Evrei 12:28-29)

Rev. Daniel Hyde este pastorul Oceanside United Reformed Church.

Articol preluat cu permisiunea Bisericii Evanghelice Reformate din București. Vezi sursa originală aici:

https://www.evanghelicreformat.org/ce-este-inchinarea-reformata

Acest articol a fost publicat în limba engleză in The Outlook, Mai 2007, Volumul 57, No. 5, pp. 5-9.

www.reformedfellowship.net

Tradus si publicat cu permisiune.