MICĂ INTRODUCERE LA "CÂNTĂRILE PSALMILOR"

Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră." (Coloseni 3:16 - VDCC).

Aleluia = Lăudați pe Domnul!

Cartea Psalmilor = Psaltirea, Cartea laudelor lui Dumnezeu (în ebraică Sefer Tehilim = "Cartea Laudelor" , de la cuvântul Tehila = "Lauda" și Tilim = "Rugăciune"), a fost cuprinsă în planul lui Dumnezeu - ca toată Scriptura Sfântă - se ocupe un loc special în mijlocul omenirii, ca altarul de aur din Cortul întâlnirii, pe care ardea necurmat, ca jertfă, tămâia mirositoare, pregătită după "meșteșugul făcătorului de mir", la porunca lui Dumnezeu, (Exod 30:1-10 și 34-38); această jertfă semnifică rugăciunile, lauda, închinarea și mulțumirea, aduse de poporul sfânt; pentru Dumnezeu. în Noul Testament, orânduirea aceasta sfântă este limpede amintită de Duhul Sfânt, după cum citim: "Prin El (Hristos-Marele Preot), să aducem totdeauna lui Dumnezeu în jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc în Numele lui" (Evrei 13:15).

 În rândurile ce urmează, stăruim asupra psalmilor, ca să ne fie spre un mai adânc folos duhovnicesc.

   Ca un râu de foc al poeziei și el cântării spre lauda lui Dumnezeu și a lucrării Sale, curg și astăzi psalmii, trezind și aprinzând suflete sincere să cânte pentru Dumnezeu, chiar dacă nu rostesc cuvintele lor (psalmilor), ci cântă cu noi cuvinte și noi melodii inspirate de acest rău de foc coborât din cer.

   Lângă psalmii lui David sau adăugat mii și mii de noi psalmi (cântări de laudă) ai Noului Legământ izvorâți din "muntele Golgota", jertfa Fiului lui Dumnezeu - fac să vibreze inima lor ca o psaltire - înălțându-I Numele și harul Său minunat și felurit.

   Cartea Psalmilor (Psaltirea) este o moștenire cerească tămâie duhovnicească și toate darurile dumnezeiești pentru toți.

   Cuvântul Psaltire, ca nume al cărții psalmilor derivă de la manuscrisul alexandrin al traducerii celor 70 (Septuaginta), adică "Harfa cu cântări".

   Psaltirea este cartea cea mai citită dintre toate cărțile care alcătuiesc Biblia. Ea este o "Biblie mica" în însăși Biblia. Atât evreii cât și creștinii o folosesc foarte mult în viața lor spirituală, pentru că ea răspunde la toate frământările omului în legătură cu Dumnezeu și cu semenii săi. Ea formează baza cântărilor duhovnicești din toată istoria Bisericii. După o statistică făcută, Psaltirea este cea mai populară carte din lume. a fost tradusă în peste doua mii de limbi și dialecte.

   Domnul Isus folosea adesea citate din Psalmi. El împărțeau Vechiul Testament în trei mari părți: Legea (Luca 10:26), proorocii (Luca 16:29) și psalmii - "Cartea Psalmilor" (Luca 20:42; 24:14).

   Sunt 150 de psalmi care alcătuiesc Psaltirea.

   Cuvântul psalm este grecesc și vine de la cuvântul Psalterion, un instrument cu 10-12 coarde, o harfă primitivă, cu care se acompaniau cântările (in ebraică nabla). Titlul Cărții Psalmilor, cum s-a amintit mai sus, în ebraică este Sefer Tehilim, care înseamnă "Cartea laudelor", de la cuvântul tehila = "lauda".

   Numele instrumentului muzical psaltirion derivă de la un cuvânt din greaca veche, care înseamnă "a vibra" (zbârnâi), "vibrarea corzilor".

   Cu privire la autorul Psalmilor sunt mai multe păreri. Rabinii atribuiau întreaga psaltirea lui David. Aceeași părere era împărtășită și de unii din vechi scriitori creștini (sfinții Părinți), de exemplu: Ioan Gură de Aur, Ambrozie, Teodoret al Cirului, etc. Alții ca: Ilarie, Ipolit, Origen, Eusebiu, Atanasie, Ieronim, recunosc mai mulți autori. Adevărul este că nu toți psalmii sunt scriși de aceeași mână, dar Autorul adevărat este numai unul: Duhul Sfânt. Dintre toți scriitori psalmii sunt atribuite lui David. după el ar urma fii lui Core, Solomon, Etan Ezrahitul, Heman Ezrahitul și alții.

   Dintre cele 283 de citate din Vechiul Testament pe care le redă Noul Testament, 116 sunt din Psalmi.

   Cel mai des cuvânt amintit în Psaltire este cuvântul încredere.

   Când se spune Noul Testament: "Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului."

(Efeseni 5:19 - VDCC), sau: "Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi" (Coloseni 3:16 - VDCC), să luăm porunca și în înțeles duhovnicesc: să vorbim întotdeauna cu o inimă în vibrare, atât în cântarea de laudă pentru Dumnezeu, cât și eu unii cu alții, când stăm de vorbă. să nu facem nimic dintr o inimă care nu vibrează de dragoste pentru Dumnezeu, pentru frați și pentru semeni. O inimă care vibrează în dragoste este plăcută lui Dumnezeu și folositoare lucrării Lui printre oameni. Sf. ap. Pavel spune: "Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preț, ci credința care lucrează prin dragoste." (Gal 5:6 VDCC), adică o inimă în vibrare. Inima rece, inima de piatră este o piedică mare în lucrarea fierbinte a Evangheliei Domnului Isus Hristos.

   În Psalmi găsim repetat îndemnul de a cânta Domnului o cântare nouă (Psalm 33:3; 43:3; 96:1; 98:1; 144:9). Înțelegând duhovnicește, această cântare nouă înseamnă dezbrăcarea de omul cel vechi și îmbrăcarea cu omul cel nou, omul Legământului cel nou.

   Am putea spune că Psalmii sunt cântați cu melodii noi. Vechiul adevăr al lui Dumnezeu, poate fi pus în cântări noi și, în felul acesta poate pătrunde mai ușor în sufletele oamenilor.

   Psaltirea este împărțită în cinci cărți, asemenea celor cinci cărți ale lui Moise (Pentateuhul). In traducerile mai vechi ale Psaltirii, cele cinci cărți se numesc CATISME (catismă înseamnă "ședere").

   Deși sunt mulți scriitori, totuși cartea poartă numele de Psaltirea lui David, pentru că majoritatea psalmilor sunt scriși de el (peste 80).

   Domnul Isus a cântat Psalmi (vezi Matei 26:30; Marcu 14:26). Psaltirea lui face pe David un al doilea Moise.

   În Lege, Dumnezeu se adresează oamenilor. În Psalmi, lucrurile se petrec invers. Aici omul i se adresează lui Dumnezeu pentru a-L lăuda sau să se roage.

   Psaltirea este o comoară mare de obște, căci toate vistieriile înțelepciunii și ale cunoștinței de Dumnezeu sunt ascunse în ea.

   Psaltirea înmulțește credința, nădejdea și legătura dragostei o întărește.

   Psaltirea este mângâierea bătrânilor, înfrumusețare a tinerilor, luminare și înțelepciune pruncilor, podoabă prea frumoasă femeilor înțelepte.

   Cartea psalmilor începe cu: "Ferice de omul..." și sfârșește cu: "Tot ce are suflare să laude pe Domnul" ("Tot ce are suflet..." în altă traducere). "Lăudați pe Domnul!" (Psalm. 150:5).

              TITLURILE LA UNII PSALMI

   Psalmii 8, 81, 84: "De cântat pe Ghitit".

   Cuvântul Ghitit, în tălmăcire, înseamnă "Teasc".

   Ghititul era un instrument muzical, cu coarde, pe care se cântau cântări în legătură cu culesul viilor sau a măslinilor, când se pune au strugurii sau măslinele în teasc.

   În înțeles duhovnicesc, numai când suntem gata pentru "teasc" (jertfa) putem cânta și înțelege adevărurile scrise în psalmii cu acest titlu și toate adevărurile din Sfânta Scriptură.

   Fericitul Augustin vede în acest titlu, suferințele Bisericii din care rezultă două lucruri diferite: pe deoparte răbdarea oamenilor buni (credincioși) și pe de alta când tirile celor răi, precum din teasc se scoate un must bun și tescovina nefolositoare, care se aruncă.

   - Psalmul 9, titlul: "Se cântă ca și "Mori pentru fiul".

   În traducerea Nițulescu: "Despre frumoasa tinerețe", înțelegând fetele destinate să cânte la ceremoniile de la templu.

   În traducerea Gherasim Timuș: "Pentru cele ascunse ale fiului". Vechi scriitori creștini spun că proorocul are în vedere tainele Mesiei, care este fiul lui David (vezi note și comentarii la Psalmi).

   - Psalmul 22, titlul: "Se cântă ca "Cerboaica zorilor" ar înfățișa soarele care răsare, ale cărui raze seamănă cu coarnele cerboaicei și a căror iuțeală este asemănătoare cu sprinteneala acestui animal.

   Era o rugăciune de dimineață la evrei.

   Mulți cercetători ai Sfintelor Scripturi înțeleg prin "Cerboaica zorilor învierea Domnului Isus, care ieșit dimineața biruitor din mormânt.

   - Psalmul 46, titlul: "De cântat pe alamot".

   Cuvântul alamot este tradus: "Sunete subțiri", "voci înalte" = soprane

- Trad. sf. sinod 1968 de la 1 Cronici (Paralipomene) 15:20.

   În altă traducere: "Fecioare" (Fete tinere), "Tinerețe", "Cor de fete tinere".

   Alții traduc: "Lucruri viitoare", sau "Lucruri eterne".

   - Psalmul 56, titlul: "Se cântă ca "porumbel din stejari depărtați".

   Unii explică: David era la împăratul din Gat pentru puțin timp, dar el, de fapt, și oamenii lui locuiau departe în pustie, "departe de cele sfinte" (de Cortul întâlnirii), erau ca un "porumbel în stejari depărtați".

   - Psalmul 57, titlul: "Nu nimici", sau "Să nu strici".

   unii pun în acest titlu în legătură cu rugăciunea lui Moise din Deuteronom 9:26: "Stăpâne, nu nimici poporul Tău, moștenirea Ta..."

   - Psalmii 45, 60, 69, 80 au în titlul lor: "Se cântă ca Crinii" sau "Crinii mărturiei".

   Se crede că evreii față de celelalte popoare sunt ca niște "Crini", "Crini ai mărturiei" pentru credința lor în Dumnezeul Cel Adevărat. Ei mărturiseau pe Dumnezeul cerului și al pământului, în timp ce popoarele celelalte se închinau la idoli.

   - Psalmii 120 la 134 sunt numiți, fiecare, "O cantare a treptelor":

   În ebraică are semnificația: "Cântarea înălțărilor" (suișurilor). Dar ce înseamnă acest titlu? Sunt multe păreri, dar trei sunt principale.

   1). Aceste cântări se cântau la trei mari sărbători ale anului: Paștele, Cincizecimea și Sărbătoarea Corturilor, pentru că atunci evreii din toată lumea se strângeau la Ierusalim: "se suiau la Ierusalim".

   2). Că leviții cântau acești Psalmi pe treptele Remplului, care după cum se presupune, erau în număr de cincisprezece.

   3). Că aceste cântări au fost cântate la sfârșitul robiei babiloniene. Călătoria spre Ierusalim era o suire. Pe limba Noului Testament, după explicația Fericitului Augustin, creștinii se suie pe înălțimi spirituale, pentru că Mântuitorul Hristos i-a izbăvit din robia păcatului, și El s-a făcut pentru ei Cale spre Dumnezeu și spre veșnicia fericită.

   "Cine se smerește (se leapădă de sine), va fi înălțat".

       SCURT ISTORIC DESPRE PSALMII CÂNTAȚI

   La colecția de Psalmi ("Psaltirea franceza" sau "Psaltirea din Geneva") din timpul lui Calvin, versificați și puși în rima franceză (probabil nu tot textul unui Psalmn, ci numai părțile potrivite pentru cântare) de Clement Marot (1494-1544), celebrul poet de la curtea lui Francisc I și Theodore Beze, am primit melodii de la mai mulți compozitori din această perioadă și anume: Bourgeois Louis (1510-1569), născut la Paris și refugiat la Geneva, unde a fost cântăreț (organist) la o biserică. el acum pus 85 de melodii la Psalmi. Alți cântăreți au fost: Franc Guillaume (1515 1570), care a compus melodii la 20 de Psalmi și Dagues Pierre.

   Psalmii au fost armonizați de Claude Goudimel, nascut la Besancon, în anul 1510, fiind cel mai mare muzician din prima jumătate a sec. al XVI- lea mort la Lyon în anul 1572, victimă din noaptea sf. Bartolomeu.

   Psaltirea din Geneva trebuie evidențiată pentru însemnătatea a spirituală și muzicală. În scurt timp după apariția ei a fost tradusă în limbile: germană, engleză, olandeză, daneză, poloneză, maghiară, cehă, italiană și chiar latină. Acum ea este tradusă în 22 de limbi. Cineva spunea: "Psaltirea lui Calvin a devenit o legătură cu adevărat economică a tuturor popoarelor". Începuturile ei ne conduc până în anii când Calvin se află la Strasbourg (1538-1539).

   În 1542, Calvin a publicat o Psaltire nouă, dar incompletă. Alte ediții ale Psaltirii, care au urmat, erau tot mai complete: 1543, 1544, 1547, 1549, 1551, 1560. În anul 1562, a fost publicată ediția completă, intitulată: "Psalmii puși în rima franceză" de poeții amintiți mai sus: Clement Marot și Theodore Beze. Acești psalmi au fost editați de Pierre Dagues, cu 125 de melodii, dintre care 85 compuse de Bourgeois Louis.

       Verificări în limba română a Psalmilor

   1). Dosoftei (în întregime)

   2). Vasile Militaru (în întregime)

   3). Arhim. Anania Bartolomeu (primiii 21 de psalmi)

   4). Glonțescu (primii 40 de Psalmi)

   5). Eugen Dorcescu (primii 41 de psalmi)

   6). Medeea Pițu (primii 50 de psalmi versificație și comentați)

   Versificați, Psalmii pătrund de mai ușor și mai adânc în sufletele cititorilor.

   Dosoftei, mitropolit al Moldovei (1624-1693) a versificat întreaga Psaltire. Toți cercetătorii culturii noastre vechi așează pe Dosoftei pe locul întâi în Pantheonul marii poezii românești.

   Patru dintre Psalmii lui Dosoftei: 46, 48, 96 și 136 (în Biblia Cornilescu: 47, 49, 97 și cu 137), prescurtat și adaptați, devin texte de colinde și cântece de stea și se folclorizează. Textele acestor colinde și cântece de stea au fost editate prima dată în 1830, de către Anton Pann, în notație psaltică.

   Alta Versificație a Psaltirei, în limba română, aparține cunoscutului poet Vasile Militaru (1933), după traducerea Bibliei de Gala Galaction, cu numărătoarea din Septuaginta Psalmilor. Această Psaltire versificată este puțin cunoscută în poporul român, fiind mai mult o lucrare literară, pentru poeți și oameni de litere. Dacă din Psaltirea versificată a lui Dosoftei se cântă patru psalmi, din Psaltirea lui Vasile Militaru nu se cântă niciunul. Neavând melodii, Psalmii versificati, ca niște păsări fără aripi, n-au putut zbura, ca să fie cunoscuți de popor.

       UN SCURT ISTORIC AL PREZENTEI CĂRȚI: "CÂNTĂRILE PSALMILOR"

   Cum a venit primul gând despre transformarea Psalmilor în cântări?

   Era în anul 1947, când într-o discuție cu Richard Wurmbrand, mi-a spus un gând al lui cu privire la o carte de meditații la Cântarea Cântărilor, pe care ar dori s-o scrie, dar să nu fie numai proză, ci și poezie și muzică: Traian Dorz sa versifice unele idei din Cântarea Cântărilor, iar eu să scriu muzica. Gândul acesta mi s-a părut interesant și frumos. Am acceptat de la prima propunere și i-am comunicat și lui T. Dorz. I-a placut și lui gândul, dar între timp R. Wurmbrand a fost arestat și n-am mai început lucrarea. I-am spus însă lui Dorz să lucrăm împreună la transformarea Psalmilor în cântări. T. Dorz a primit cu bucurie ideea și s-a apucat de lucru. N-a durat însă mult de la discuția noastră și a fost arestat și el (la Crăciunul din 1947 și eliberat în primăvara anului 1948 aproape de Paște). După eliberarea lui, când ne-am întâlnit, mi-a adus primii Psalmi versificați, la care am început să scriu muzica. Toată lucrarea a durat aproape trei ani. În 1950 erau gata toți Psalmii, care apoi, au fost armonizați pe patru voci, așa cum sunt acum în carte.

   Încurajați de această biruință - terminarea cărții "Cântările Psalmilor" - am plănuit împreună cu T. Dorz, să începem altă lucrare din Biblie, ca să devină cântări. Ne-am gândit la Cartea Proverbelor și Cântarea Cântărilor. Dorz însă a fost de părere să verifice toate cântările, rugăciunile și binecuvântările din Biblie, care nu fac parte din Psaltire. Așa a apărut cartea "Cântările Bibliei", carte care cuprinde 140 de cântări în felul Psalmilor: ("Cântarea Anei", "O, poate mama a-si uita", "Nu te teme nu vei fi de-ocară", etc.).

   Psalmii, Cântările Bibliei și alte sute de cântări născute în cei mai grei ani de suferință când nu era alt mijloc de comunicare spre întărirea frățietății, au fost mijlocul fericit, timp de aproape cincizeci de ani, dat de Dumnezeu, pentru împrospătarea credinței și pentru păstrarea legăturii frățești. Din pricina acestei activități pe ogorul Evangheliei Domnului Isus Hristos, am avut mult de suferit din partea securității statului, fiind condamnați la ani grei de temniță și nu numai atât, ci, după eliberare am fost tot timpul hărțuiți prin perchezițiile dese la domiciliu, când confiscau manuscrise, cărți, Biblii, și benzi magnetice pe care erau înregistrate cântări. Dar prin harul Domnului, am mers înainte.

   Toată lauda, închinarea și mulțumirea înalț lui Dumnezeu, de la care coboară orice dar bun, prin Isus Hristos, Mântuitorul și Domnul nostru!

   Slavit să fie Domnul!

                     NICOLAE MOLDOVEANU