0756 822 806     psalmiicantati@gmail.com
Psalmii Cantati

  • Psalmii Cantati

     INTRODUCERE

    UN ALT SPURGEON UITAT

    Începutul studiilor mele asupra lui Spurgeon

                Uneori, viața se schimbă în urma unei decizii sau a unui eveniment major. Pentru mine, s-a schimbat printr-un email. În 2016, slujeam cu bucurie ca păstor asociat la Hinson Baptist Church din Portland, Oregon. Eram acolo din 2010 și, prin bunătatea lui Dumnezeu, biserica era sănătoasă. Dorind să-mi continui formarea pastorală, m-am decis să fac niște studii doctorale la Midwestern Baptist Theological Seminary din Kansas City, Missouri. După ce am fost acceptat în cadrul programului, i-am trimis un email fostului meu păstor, Mark Dever, ca să-l rog să mă îndrume în privința unui posibil subiect al tezei doctorale. El mi-a răspuns într-o manieră tipică lui: „Ceva despre eclesiologia lui Spurgeon!!! Edificare spirituală garantată!”

                Acel email succint m-a purtat în direcția studierii eclesiologiei celui mai faimos predicator din secolul al nouăsprezecelea. Astfel, am ajuns să cercetez arhivele de la Metropolitan Tabernacle, Londra, consemnările de la Biblioteca Angus, de la Regent’s Park, Oxford, am vizitat birourile de la Pilgrim Publications din Pasadena, Texas, am luat contact cu niște colecții mai inaccesibile despre Spurgeon din toată America și, desigur, am dedicat multe nopți lungi cercetării cărților personale ale lui Spurgeon, găzduite de Biblioteca Spurgeon, din Kansas City. Pot spune că acel email mi-a deschis o întreagă carieră nouă în studierea lui Spurgeon. 

                În prezent, am privilegiul de a preda la Midwestern Seminary și de a conduce a Biblioteca Spurgeon. Acest seminar își propune să-i formeze pe păstorii și lucrătorii care se dedică slujirii bisericii locale. Nu există un model mai bun de slujire pastorală cu credincioșie și de dedicare față de biserica locală decât al lui Charles Haddon Spurgeon.

    Citește și: Cartea de cântări a lui Spurgeon - Prefața si alte materiale despre teologia muzicii (psalmiicantati.ro)

     Un alt Spurgeon uitat

                În cadrul cercetărilor întreprinse, am descoperit cu surprindere cât de mult a fost trecută cu vederea de-a lungul anilor lucrarea pastorală a lui Spurgeon. Aceasta nu înseamnă că persoana lui Spurgeon a fost lăsată deoparte. Arnold Dallimore estimează că, în anii ulteriori morții sale, în fiecare lună a fost publicată o nouă biografie a sa.[1] Cu toate că, mai apoi, popularitatea sa a intrat în declin în Marea Britanie, Spurgeon a rămas la fel de faimos în Statele Unite și în alte părți ale lumii. Până astăzi, lucrările sale încă sunt traduse, și în fiecare duminică predicile sale sunt citate în amvoanele din întreaga lume. Începând cu jumătatea secolului al douăzecilea, au apărut lucrări academice care examinează critic viața și învățătura lui Spurgeon. Autorii acestor publicații n-au încercat să-l analizeze pe Spurgeon cu seriozitate doar ca predicator, ci și ca teolog. Odată cu înființarea Bibliotecii Spurgeon în 2015, s-a declanșat un nou val de erudiție în privința lui Spurgeon, făcându-se eforturi pentru organizarea teologiei sale și pentru discernerea impactului său din timpul vieții sale și de mai târziu.

                În 1966, Iain Murray a publicat cartea The Forgotten Spurgeon (Spurgeon cel uitat), în care scrie: „În pofida elogiilor de care a avut parte ca , și în pofida anecdotelor care s-au păstrat în mediul evanghelic despre abilitățile și umorul său, unele dintre cele mai importante laturi ale lucrării sale au fost date uitării.”[2] În volumul său, Murray susține că așa stau lucrurile în privința cadrului teologic al lui Spurgeon, „iar a-l despărți pe Spurgeon de teologia sa echivalează cu a-l distorsiona, reducându-l la nivelul figurinelor ieftine din porțelan care-l înfățișau pe Spurgeon și care erau puse în vânzare de șarlatani cu mai bine de un secol în urmă.”[3]

                Murray explorează teologia lui Spurgeon prin intermediul feluritelor controverse teologice pe care acesta le-a întâmpinat pe parcursul vieții sale. Acele bătălii scot în evidență învățătura evanghelică sănătoasă a lui Spurgeon, îndeosebi felul în care a înțeles Scriptura, păcatul, persoana și lucrarea lui Cristos, precum și mântuirea. Mare parte din interesul redeșteptat față de teologia lui Spurgeon se focalizează asupra acestor doctrine. Însă, s-a acordat o atenție redusă modului în care el a înțeles biserica. Eclesiologia și lucrarea pastorală a lui Spurgeon rămân o parte a lui Spurgeon cel uitat.

                Deși mulți au relatat felurite întâmplări care țin de contextul său de proveniență, de lucrarea sa de predicare, de publicațiile sale, de orfelinat, de controversele în care a fost implicat și de multe alte domenii ale vieții lui Spurgeon, foarte puțini au căutat să analizeze temelia slujirii sale, mai precis, felul în care a păstorit o biserică locală. Încă din toamna anului 1851, când a fost chemat ca păstor bi-vocațional al congregației baptiste din Waterbeach, slujirea lui Spurgeon a fost înrădăcinată în biserica locală. Unii istorici au remarcat felul în care lucrarea lui Spurgeon a ilustrat focalizarea cvadruplă evanghelică, formată din biblicism, crucicentrism, conversionism și activism.[4] La cele patru aș adăuga un al cincea concept (ca să inventez un termen): eclesialcentrism.

                Având la bază tradiția reformată, care a fost șlefuită de convingerile sale baptiste, Spurgeon a crezut că facerea de ucenici din perspectivă creștină era înrădăcinată și modelată de biserica locală. Alături de toate celelalte convingeri biblice și teologice ale sale, Spurgeon a avut anumite convingeri și în ce privește biserica locală. Potrivit înțelegerii sale, autoritatea biblică stăpânea peste biserică și era exercitată de congregație, sub cârmuirea prezbiterilor și a diaconilor. Mesajul crucii trebuia proclamat din biserică în vederea convertirii păcătoșilor. Cei care experimentau convertirea aveau să-și exprime public credința prin botez, devenind astfel membri ai bisericii. De asemenea, biserica trebuia să fie un motor al activismului evanghelistic și social. Din perspectiva lui Spurgeon, biserica nu era opțională pentru viața creștină. Ea era locul în care trebuia trăită viața creștină. Aceasta a fost viziunea pe care a căutat să o implementeze în propria sa biserică și pe care a încercat să o promoveze în formarea pastorală a altora.

                Unii specialiști au observat dragostea lui Spurgeon pentru ceilalți evanghelici, precum și dorința sa intensă de a colabora cu ei. Prin urmare, au concluzionat că Spurgeon și-a diminuat convingerile eclesiologice. Dar o asemenea abordare nu ne oferă imaginea completă. Este adevărat că Spurgeon a colaborat cu bucurie dincolo de granițele denominației sale. Însă țelul său în predicare, în evanghelizare, în echiparea pastorală a altora și în plantarea de biserici nu s-a redus la promovarea unei doctrine evanghelice, ci a urmărit plantarea de biserici baptiste distincte.

                Unul dintre instrumentele de seamă pentru asigurarea coerenței acestor eforturi a fost revista sa lunară, The Sword and the Trowel (Sabia și mistria). În chiar primul articol al publicației din 1865, Spurgeon a afirmat că scopul său era „să susțină acele perspective asupra doctrinei și asupra ordinii bisericești care sunt cu siguranță acceptate între noi.”[5] Vreme de mai bine de douăzeci și cinci de ani, această revistă le-a pus la dispoziție altora nu doar învățătura lui Spurgeon despre Evanghelie, ci, așa cum indică Tom Nettles, și „viziunea sa asupra lucrării pastorale... [și] vederile sale asupra vieții bisericii.”[6] Convingerile lui Spurgeon privitoare la lucrarea pastorală și la biserică l-au condus chiar la a le răspândi dincolo de congregația sa, în restul lumii anglofone.

                Având la bază cercetarea surselor primare, precum The Sword and the Trowel, predicile lui Spurgeon, procesele verbale ale bisericii și multe alte documente, cartea de față va căuta să scoată la iveală această temă neglijată a vieții lui Spurgeon. Ne vom focaliza îndeosebi asupra eclesiologiei pastorale a lui Spurgeon, abordând subiecte precum rolul predicării în biserică, întrunirile congregaționale, interviurile de membralitate, prezbiterii și diaconii, și multe altele.[7] Teza mea fundamentală va fi că felul în care Spurgeon a abordat aceste chestiuni bisericești a izvorât din convingeri biblice și teologice, nu din pragmatism ori din ceea ce îi era convenabil. Din acest motiv, el rămâne un partener de discuții valoros pentru păstorii de astăzi.

    Citește și: Scrisoare deschisă către muzicienii creștini - de Charles Spurgeon (psalmiicantati.ro)

     

    De ce să-l asculți pe Spurgeon?

                Oare de ce ar trebui să le pese păstorilor de ideile lui Spurgeon despre biserică? Îngăduie-mi să-ți ofer trei motive:

    1. Spurgeon a păstorit în contextul unei lucrări active. Cele șaizeci și trei de volume de predici publicate arată limpede că miezul lucrării lui Spurgeon era predicarea, iar aceasta l-a ținut ocupat. Încă din primele sale zile de la Waterbeach, el predica în mod regulat de opt ori pe săptămână (trei predici pe duminică și cinci seri pe săptămână). După câțiva ani în Londra, invitațiile pentru a predica erau atât de numeroase încât a ajuns să predice chiar și de doisprezece sau treisprezece ori pe săptămână.[8] Dar indiferent cât de ocupat a fost Spurgeon, el a fost mai mult decât un predicator. A coordonat cel puțin șaizeci și șase de instituții care existau în afara Tabernaculului Metropolitan, inclusiv două orfelinate, Colegiul păstorilor, numeroase cursuri biblice, școli biblice duminicale și altele. De asemenea, nu putem uita necontenitele termene limită ale publicării predicii sale săptămânale, ale revistei lunare, ale păstrării nesfârșitei corespondențe și ale finalizării multor altor proiecte de cărți. Dar oricât de importante și de rodnice au fost acele lucrări, Spurgeon a fost mai mult decât un simplu director sau administrator de lucrare. Spurgeon a fost un păstor. Și-a asumat responsabilitatea unei biserici și a căutat să se îngrijească de turma sa. Programul aglomerat n-a fost o scuză să-și neglijeze responsabilitățile pastorale.

                Așadar, de ce să-l ascultăm pe Spurgeon? Căci dacă suntem conducători ai bisericii, încărcați cu o mie de responsabilități, avem nevoie de Spurgeon ca să ne aducă aminte de importanța chemării pastorale și ca să ne încurajeze să perseverăm în credincioșie.

                2. Spurgeon a păstorit în contextul unei treziri spirituale. Atunci când Spurgeon a ajuns pentru prima oară în Londra, congregația de la New Park Street Chapel scăzuse până la vreo câteva zeci de persoane. Stând într-o clădire imensă, în care puteau încăpea peste o mie de oameni, poate că Spurgeon s-a gândit că dispunea de suficient spațiu. Însă în doar câteva luni, întregul oraș a fost entuziasmat la vestea venirii băiatului-predicator, provenit din zonele mlăștinoase ale Angliei. Drumurile și podurile aflate pe ruta spre capela lui Spurgeon aveau să se blocheze duminică de duminică din pricina traficului. N-a trecut mult și congregația a devenit mai numeroasă decât locurile oferite, fiind necesară extinderea sălii. În timpul lucrărilor de construcție, Spurgeon a închiriat clădiri spațioase, precum Exeter Hall și Surrey Gardens Music Hall, pentru a cuprinde mulțimile crescânde, cu toate acestea sute de oameni rămâneau pe dinafară. După ce s-au încheiat lucrările de extindere, congregația a depășit iarăși numărul locurilor.

                Dificultățile ridicate de spațiul insuficient l-a frământat pe Spurgeon. Dar nu era vorba că-și dorea să atragă cea mai mare mulțime cu putință. În schimb, Spurgeon s-a văzut ca fiind păstorul unei biserici, nu un predicator itinerant. La un moment dat, a deplâns faptul că numărul membrilor îl depășise pe cel al locurilor din New Park Street Chapel cu 300, ceea ce însemna că, dacă aveau să celebreze Cina Domnului în clădirea lor, 300 de membri n-ar fi putut participa. Nu doar atât, dar odată cu convertirea multora, Spurgeon s-a temut că nu va putea să îi integreze în mod responsabil între membrii bisericii și să îi îngrijească în mod adecvat. Singurele opțiuni la care se putea gândi era fie să construiască o sală și mai mare, fie să renunțe cu totul la calitatea de păstor și să devină un evanghelist itinerant. Dar cei din congregația lui nu l-au lăsat să plece. Astfel, s-a aprobat construirea unei noi clădiri cu peste 5.000 de locuri. Chiar dacă numărul membrilor bisericii a crescut de la 50 la 5.000, perspectiva lui Spurgeon asupra lucrării pastorale a rămas neschimbată.

                De ce să-l ascultăm pe Spurgeon? Căci dacă suntem păstori ai unor biserici mari, fiind tentați să ne compromitem eclesiologia, Spurgeon ne oferă un exemplu de credincioșie chiar și în contextul unei creșteri rapide.

                3. Spurgeon a păstorit în contextul multor dificultăți societale și teologice. Fiind cel mai faimos păstor din lumea anglofonă, oamenii doreau să afle părerea lui Spurgeon în orice privință. Viața în Anglia, în timpul epocii victoriene, când imperialismul britanic atinsese apogeul, oferea o sumedenie de subiecte societale și teologice de discuții. De la darwinism la sclavia din America, de la epidemia de holeră la revoluția industrială, de la războaiele internaționale la mișcările de abstinență față de alcool, de la dreptul de vot al femeilor la religia de stat, și multe altele, Spurgeon era înconjurat de suficiente chestiuni care puteau să-i abată atenția de la lucrarea sa pastorală. Trebuie spus clar, Spurgeon a comentat pe marginea multora dintre aceste subiecte în revista sa și în corespondența sa personală, uneori plătind un preț mare. Însă Spurgeon a înțeles că nu era responsabil de a păstori întreaga lume anglofonă. Responsabilitatea sa ținea de membrii Tabernaculului Metropolitan. Deși Spurgeon a avut o implicare profetică în lumea din jurul său, el n-a pierdut niciodată din vedere că responsabilitatea sa îi viza pe membrii bisericii sale locale.

                De ce să-l ascultăm pe Spurgeon? Pentru că, deși întâmpinăm controverse în vremea noastră, Spurgeon ne oferă un model de păstorire cu credincioșie a congregației, în pofida unor astfel de dificultăți.

    Un cuvânt de avertizare

                Am auzit odată despre un admirator al lui Spurgeon care, aflat la o convenție baptistă, vindea sticluțe cu apă din Râul Lark (râul în care a fost botezat Spurgeon . . . o versiune baptistă a Râului Iordan, dacă vrei). Relatarea spune că cel puțin unul a cumpărat o sticluță și s-a stropit cu puțină apă ca să fie ajutat în predicare! În cazul în care cineva tinde să adere la un asemenea tip de superstiții spurgeonice, îngăduie-mi să ofer un cuvânt de avertizare despre cum să fie folosită această carte.

                Cartea de față nu vorbește despre tehnici de a conduce biserica așa cum a condus-o Spurgeon. Nu există nicio garanție că, dacă vei face cele scrise aici, vei experimenta același fel de trezire spirituală pe care a experimentat-o Spurgeon. De fapt, s-ar putea ca practicile de aici să conducă mai întâi la declin, și doar mai apoi la creștere. Dacă vei încerca să-l imiți pe Spurgeon fără a da învățătură dovedind prudență și înțelepciune față de contextul tău, s-ar putea să fii demis! Consideră-te avertizat.

                Teza mea este că păstorirea lui Spurgeon a izvorât din convingeri biblice și teologice. Atunci când analizăm practicile pastorale ale lui Spurgeon, trebuie să înțelegem că în spatele lor au stat convingeri despre natura bisericii și a lucrării pastorale. În inima strategiei sale pastorale a stat încredințarea că Biblia este suficientă și că vorbește despre cum trebuie condusă biserica. Astfel, cel mai bun mod în care să te gândești la această carte este să o vezi ca pe un partener de discuții care să te ajute să analizezi cum arată credincioșia în lucrare. Aici descoperim felul în care un păstor a căutat să-și aplice cu credincioșie convingerile, în contextul dat al bisericii sale. Pe măsură ce citești, gândește-te la contextul tău specific. Examinează-ți convingerile din Scriptură cu privire la biserică și la lucrarea pastorală. Și roagă-te ca să înțelegi ce formă ar putea îmbrăca urmărirea credincioșiei în propria ta slujire.

    Structura cărții

                Vom porni la drum prin a discuta despre biserica adunată la închinare (capitolele 1-2). În primul capitol, vom privi nu atât de mult la cum a abordat Spurgeon predicarea (deși ne vom ocupa întrucâtva de acest aspect), dar mai important, la rolul predicării în viața bisericii. Capitolul 2 va prezenta mai amplu închinarea congregațională de la Tabernaculul Metropolitan. Cum a organizat Spurgeon serviciile de închinare? Cum a abordat cântul congregațional? Și așa mai departe.

                Odată ce credincioșii sunt strânși laolaltă pentru închinare și sunt modelați de Cuvântul lui Dumnezeu, biserica începe să prindă contur. Următoarea secțiune (capitolele 3-5) vorbește despre constituirea bisericii. Rânduielile botezului și Cinei Domnului joacă un rol însemnat în felul în care Spurgeon a înțeles biserica, iar capitolul 3 va explora semnificația acestora. Capitolul 4 se va ocupa de membrii bisericii și cum ajungeau oamenii să facă parte din biserică. Însă mult mai important decât doar a avea un registru stufos, Spurgeon și-a dorit ca postura de membru să fie încărcată de semnificație, făcând ca membrii bisericii să fie cunoscuți, implicați și îngrijiți. Capitolul 5 va lămuri cum a făcut Spurgeon aceasta într-o biserică de 5.000 de persoane.

                Ca unul care a trasat așa cum se cuvine limitele membralității, Spurgeon nu și-a imaginat biserica drept un trup fără cap. În schimb, el a avut convingeri clare despre conducerea și structura bisericii, iar aceste aspecte vor fi discutate în următoarea secțiune (capitolele 6-7). Capitolul 6 va aborda perspectiva lui Spurgeon asupra rolurilor și responsabilităților conducătorilor bisericești, anume păstori, prezbiteri și diaconi. Spurgeon a crezut că, dacă aceștia n-ar fi trudit fără încetare alături de el, biserica ar fi fost un simulacru în toată regula. Slujirea spirituală și practică a acestora a făcut posibilă existența Tabernaculului Metropolitan. Spurgeon a fost și un congregaționalist. Conducerea exercitată de prezbiteri se desfășura alături de autoritatea exercitată de congregație. Capitolul 7 va explora felul în care Spurgeon a implementat congregaționalismul, chiar în timp ce biserica sporea exponențial.

                În final, viața bisericii se datora Cuvântului lui Dumnezeu. Următoarea secțiune (capitolele 8-9) descrie biserica pregătită să îi ducă lumii Evanghelia. Pentru Spurgeon, biserica nu era un club social. Era o armată aflată într-o bătălie spirituală. De aceea, și-a chemat membrii să ia parte la luptă. Indiferent cât de mare a fost impactul lui Spurgeon, acesta este doar o parte a istorisirii. Din Tabernaculul Metropolitan au izvorât nenumărate inițiative pentru lucrarea Evangheliei. Efectul lor deplin va fi cunoscut numai în veșnicie. Capitolul 8 detaliază numeroasele instituții caritabile și evanghelistice care au fost întemeiate datorită Tabernaculului, iar capitolul 9 se va ocupa de abordarea lui Spurgeon în ce privește formarea pastorală și plantarea de biserici. Capitolul 10 va oferi apoi câteva gânduri succinte finale.

                Predicând în 1870, Spurgeon a afirmat:

     

    Subiectul cel mai de seamă pe care să-l studieze un creștin este Cristos. Apoi urmează subiectul bisericii. Și deși nu v-aș încuraja nicidecum să vă gândiți la biserică nici măcar o clipă într-o asemenea manieră încât să o puneți alături de Domnul ei, totuși gândiți-vă la ea în relație cu El. Nu vei dezonora soarele aducându-ți aminte că există o lună, nu vei diminua gloria „Împăratului în strălucirea Lui” prin a-ți aminti că Regina, Consoarta Lui, este „plină de strălucire înăuntru”. Nu vei avea gânduri mai umile despre Cristos dacă vei avea gânduri mai înalte despre biserica Sa.[9] 

                Dragostea lui Spurgeon pentru Cristos l-a determinat să iubească și biserica. Iar atunci când și-a încurajat poporul să gândească așa cum se cuvine despre biserică, el a socotit că lucrul acesta nu va face decât să le sporească dragostea pentru Cristos. Rugăciunea mea este ca studiul nostru despre biserică și lucrarea pastorală, prin intermediul slujirii lui Spurgeon, să aibă același efect asupra noastră, adică să nu avem gânduri mai umile despre Cristos pentru că vom avea gânduri mai înalte despre biserica Sa, ci, în schimb, să devenim și mai devotați față de Cristos și față de poporul Său. 

    Ascultă și aceste interviuri cu autorul:

     


    [1] Arnold Dallimore, Spurgeon: A New Biography (Edinburgh: The Banner of Truth Trust, 1999), ix. Aceste biografii au fost scrise în cea mai mare parte de colaboratorii și prietenii săi. Deși ele au pus la dispoziție idei și anecdote noi, de regulă au acoperit un teritoriu cunoscut. 

    [2] Iain Murray, The Forgotten Spurgeon (Edinburgh: The Banner of Truth Trust, 2002), 4.

    [3] Ibid., 5.

    [4] Vezi D. W. Bebbington, Evangelism in Modern Britain: A History from the 1730s to the 1980s (London: Routledge, 2000), 2-17.

    [5] S&T 1865:1.

    [6] Tom Nettles, Living by Revealed Truth: The Life and Pastoral Theology of Charles Haddon Spurgeon (Ross-shire: Christian Focus, 2013), 9.

    [7] Pentru un studiu asupra eclesiologiei propriu-zise a lui Spurgeon, vezi cartea mea în curs de apariție, The Army of God: Spurgeon’s Vision for the Church (Ross-shire: Christian Focus, 2022).

    [8] Autobiography 2:81.

    [9] MTP 60:433.

     

    Mesaje



    Pentru a vedea mesajele trebuie sa va
    Autentificati
    Verified by VISA MasterCard SecureCode
    powered by