E important să arătăm modul în care această înțelegere a psalmilor – recunoașterea lor ca imnuri ale lui Isus – are impact asupra felului în care ar trebui să-i cântăm. Vom privi mai îndeaproape la natura „conversațiilor de laudă” care au loc atunci când intonăm cântările lui Isus împreună cu El. După cum s-a arătat mai sus, psalmii nu sunt doar cântări despre Isus; sunt laude în care Isus, Cel care le mediază, este prezent și cântă cu noi. Dar aceste cântări sunt mai mult conversații decât simple monologuri.

Psalmii sunt conversații în care împăratul este mereu în centru, intermediind lauda noastră. Dar, uneori, împăratul îi vorbește poporului în psalmi. Alteori, împăratul conduce poporul în adresarea față de Dumnezeu. Și sunt situații în care poporul îi cântă împăratului, îi cântă lui Dumnezeu despre împărat sau unii altora înaintea împăratului. Psalmii sunt plini de voci care se schimbă cântând „conversații de laudă”, care îl au în centrul lor pe Împăratul legământului.

În partiturile moderne există niște notații editoriale care arată unde se încheie o voce și începe alta – ca notațiile din această carte. În vremurile antice, nu se făceau astfel de însemnări editoriale. Cântăreții trebuiau să știe unde se schimbă vocile (a se vedea schimbările de voce nemarcate din Cântarea Cântărilor).

Totuși, există indicii în unii psalmi care ne ajută să discernem a cui voce apare la un moment dat. Dacă suntem atenți, este posibil să cântăm psalmii conștienți fiind de „conversațiile de laudă” prin care ne conduc.

În toate aceste voci, adevărul fundamental care trebuie însușit este acela că psalmii nu sunt o chestiune individuală între mine și Dumnezeu, ci sunt un act colectiv, în care Isus, Împăratul nostru, ne conduce pe noi, poporul Lui, în relație cu Dumnezeu. Imaginea pe care trebuie s-o reținem este aceea de colectivitate și de conducere de către împărat. Pe măsură ce vom analiza unele dintre aceste voci diferite, este important să ne reamintim că, într-un psalm, se pot auzi mai multe dintre aceste voci, nu doar una.

1. Fiul lui Dumnezeu (Împăratul) Îi cântă lui Dumnezeu Tatăl

În cei mai mulți dintre psalmii „lui David”, precum și în alți psalmi individuali, aceasta este vocea dominantă; acestea sunt în mod direct cântările lui Isus. La fel cum îl auzim pe împăratul David sau pe alt conducător sau reprezentant al poporului lui Dumnezeu vorbindu-I lui Dumnezeu, Tatăl Lui, tot așa auzim vocea împlinită în Împăratul Isus, vorbindu-I lui Dumnezeu Tatăl Lui (de ex., Ps. 3, 22, 69). Noi ne alăturăm cântând versurile acestor psalmi în Numele lui Isus.

2. Fiul lui Dumnezeu (Împăratul) conduce poporul (implicit sau explicit) în a-I cânta lui Dumnezeu Tatăl

Acest tip de psalmi includ mai mulți supuși, conduși de împărat. De exemplu, luați Psalmul 68. Deși este intitulat „al lui David”, devine clar că este cântat de tot poporul, care Îl binecuvântează pe „Stăpânul Care ne poartă poverile zi de zi” (v. 19), care vorbește despre „Dumnezeul nostru” ca de un Dumnezeu care izbăvește (v. 20) și, din nou, în versetul 28 („Dumnezeule [...] pentru noi”). Într-adevăr, este o mare procesiune a oamenilor lui Dumnezeu în psalm (v. 24‑27), conduși – s-ar părea – de împăratul David. Prin urmare, David conduce poporul în rugăciune și laudă. Făcând așa, el Îl prefigurează pe Isus, Mai Marele Împărat, conducându-Și Biserica în rugăciune și laudă. Isus conduce; noi ne alăturăm.

În anumiți psalmi colectivi, nu se face nicio mențiune explicită despre împărat. Un exemplu ar fi Psalmul 126. Acesta este un „psalm de pelerinaj” anonim. El are un caracter colectiv („ni … noastră ... pentru noi ... noștri”); poporul lui Dumnezeu îl cântă împreună, probabil într-un moment al istoriei lui Israel când nu mai era niciun împărat davidic. Și chiar și atunci, existau lideri în popor, fie că era un guvernator ca Neemia, un cărturar ca Ezra, un profet ca Zaharia sau un preot și profet ca Ezechiel. Fiecare lider al poporului lui Dumnezeu din Vechiului Legământ Îl prefigurează pe marele și ultimul Conducător, Cel care este Profetul, Preotul și Împăratul. Implicit, dacă nu explicit, poporul lui Dumnezeu este întotdeauna condus de un om al cărui rol este împlinit în Isus, Mesia. Rugăciunea și laudele sunt auzite numai în și prin El.

3. Dumnezeu Tatăl Îi cântă Fiului Său, Împăratul

Această voce nu este auzită des, dar, atunci când o auzim, ea are o mare semnificație. Cele trei exemple și cele mai importante sunt: Psalmul 2:7‑9 (este reamintit la botezul și schimbarea la față a lui Isus), Psalmul 102:25‑27 citat în Evrei 1:10‑12 și Psalmul 110 (a se vedea Mat. 22:41‑45).

Atunci când Îl auzim pe Tatăl cântându-I Fiului, ascultăm fascinați și Îl tratăm pe Fiul cu demnitatea și cinstea despre care auzim și pe care știm că le merită.

4. Dumnezeu Tatăl le cântă prin Fiul Său, Învățătorul, poporului Său și/sau națiunilor

În mulți psalmi, auzim vocea „îndreptată în sus” a împăratului, a poporului sau a poporului condus de împărat, către Dumnezeu din ceruri. Dar, într-un număr de psalmi, noi auzim și o voce a autorității „îndreptată în jos”, vorbind în Numele lui Dumnezeu din cerurile de deasupra. Aceasta este vocea învățătorului sau profetului. Poate fi împăratul cel care dă învățătura sau un lider anonim; dar, ori de câte ori un psalmist dă o învățătură, o face prin Duhul lui Dumnezeu și cu autoritate de la Dumnezeu. Uneori, această voce include o mărturie personală, ca, de exemplu, în Psalmul 37:5‑6 sau Psalmul 73. Deseori, este o învățătură directă, în care se folosește persoana a doua în mod direct, ca, de exemplu, în Psalmul 130:7: „Israele, nădăjduiește în Domnul.”

Psalmul 1 deschide Psaltirea cu această voce; este rostit de un lider sau un învățător către poporul lui Dumnezeu sau către oricine va asculta. Psalmul 37 este un exemplu susținut al acestei voci. „Nu te mânia...”, spune la început și continuă cu un lung psalm de învățătură înțeleaptă. Un altul este Psalmul 78, care începe așa: „Poporul meu, ascultă învățătura mea!” și, din nou, continuă fără nicio voce „îndreptată în sus” a rugăciunii sau laudei de răspuns. În Psalmul 32, David îi vorbește poporului, rostind o binecuvântare asupra celor ce își mărturisesc păcatul și sunt iertați, relatând propria sa experiență a mărturisirii și iertării, și îndemnându-i să se supună poruncilor Lui (ale lui Dumnezeu).

Alți psalmi conțin această voce „îndreptată în jos” combinată cu alte voci. De exemplu, în Psalmul 4, David vorbește „în sus” în versetul 1, „în jos” spre oricine îl va asculta în versetele 2‑5 și apoi „în sus” din nou în rugăciune în versetele 6‑8.

Când auzim în psalmi această voce a autorității „îndreptată în jos”, atunci noi răspundem la fel ca în cazul vocii lui Dumnezeu mijlocite de profeți; noi auzim, credem și ascultăm. Dar există o nuanță particulară în psalmi. La începutul Psalmului 78, psalmistul Asaf spune: „Îmi voi deschide gura cu pilde...”; Matei spune că această învățătură își găsește împlinirea în pildele lui Isus (Mat. 13:34‑35). Isus este Profetul, Preotul și Împăratul nostru; ori de câte ori auzim vocea lui Dumnezeu prin personajele Vechiului Testament, noi auzim vocea împlinită în învățăturile lui Isus, spuse cu autoritate de El. Isus, Împăratul nostru și Conducătorul adunării, Se îndreaptă spre Biserica Lui, adunarea strânsă laolaltă și ne dă învățături venite de la Dumnezeu din ceruri. Aceste voci „îndreptate în jos” sunt vocea lui Dumnezeu Tatăl transmisă nouă prin vocea lui Isus, Fiul Său, Învățătorul nostru, Cuvântul Său ultim (vezi Evrei 1:1-2).

5. Poporul lui Dumnezeu cântă despre Împăratul său

Unii psalmi nu sunt rostiți de împărat, ci vorbesc despre împărat. De exemplu, Psalmul 20. În versetele 1‑5, poporul se roagă prin cântare pentru împărat, după cum reiese limpede din versetul 9: „Doamne,  izbăvește-L pe rege!” În versetele 6‑8, poporul primește asigurarea că aceste rugăciuni sunt ascultate. A te ruga pentru împărat înseamnă a striga la Dumnezeu pentru un împărat care va fi tot ceea ce trebuie să fie un împărat. Dar în ce sens ne putem ruga pentru Isus? Nu ne putem ruga ca Isus să ajungă desăvârșit, pentru că El este deja. Dar ne putem ruga pentru revenirea Sa, atunci când El va domni pe pământ și noi Îl vom avea pe Împăratul după care am tânjit, domnind peste întreaga ordine creată. Psalmul 20 ne ajută să facem acest lucru.

Psalmul 45 este un alt exemplu al acestei voci. Este un psalm foarte neobișnuit, compus pentru nunta unui împărat. Versetele 2‑9 și apoi 16 și 17 îi sunt adresate împăratului, lăudându-l pentru frumusețea lui și afirmând mărețul său destin. Aici, noi auzim vocea lui Dumnezeu conducând poporul lui Dumnezeu în laude la adresa Mirelui nostru, Domnul Isus.

Ultimul exemplu, Psalmul 72, este  o altă rugăciune cântată ca Împăratul să fie tot ceea ce e promis că va fi. La fel ca Psalmul 20, când ne rugăm prin această cântare, noi ne exprimăm dorința ca Împăratul nostru să Se reîntoarcă și să domnească, aducând binecuvântare lumii. 

6. Poporul lui Dumnezeu le cântă națiunilor

Uneori, în psalmi, Biserica lui Cristos strânsă laolaltă își îndreaptă cântarea în afară și se adresează națiunilor. De exemplu, Psalmul 66 este parțial o cântare la plural cântată de poporul lui Dumnezeu (v.8) și parțial la singular (v. 13‑15, 17‑20) în timp ce auzim vocea liderului lor (anonim). Cea mai mare parte este adresată, în exterior, națiunilor: „Strigați de bucurie către Dumnezeu, toți locuitorii pământului! … Veniți și vedeți faptele lui Dumnezeu ... Popoare, binecuvântați-L pe Dumnezeul nostru ... veniți și ascultați...” (1‑9, 16) În acești psalmi, auzim chemarea publică a Evangheliei în care împăratul conduce poporul, chemând întreaga lume să „vină” și să se alăture laudelor.

Sunt două răspunsuri corecte la această voce. Primul, noi trebuie să-i dăm ascultare, să venim personal și să ne alăturăm în lăudarea Dumnezeului Bibliei. Cu alte cuvinte, noi trebuie să ascultăm apelul Evangheliei pe care îl auzim în această voce exterioară care cheamă. Dar apoi, în al doilea rând, noi trebuie să ne alăturăm corului în timp ce cântăm această chemare; adică noi facem tot ce putem ca acea chemare să se facă auzită în lume. Când o voce din psalmi cheamă tot pământul să-L laude pe Dumnezeu, acesta este un apel evanghelistic.

7. Oamenii lui Dumnezeu își cântă unul altuia

Ultimul exemplu vine din Psalmul 121. În primul cuplet (v. 1-2), un credincios spune: „Îmi voi ridica ochii ... îmi va veni ajutorul ... ajutorul meu...”; restul psalmului (v. 3‑8) pare să indice o altă voce sau poate alte voci care îi răspund acestui credincios cu cuvinte de asigurare: „El nu va lăsa să ți se clatine piciorul – păzitorul tău nu va dormita […] Domnul este păzitorul tău” și așa mai departe. Poate că aici este o singură persoană căreia i se răspunde de către vocile încurajatoare ale întregii comunități; sau poate că un credincios primește răspuns de la un alt credincios. Vocea sau vocile care răspund în versetele 3‑8 îi dau o încurajare evanghelistică puternică credinciosului care vorbește în versetele 1 și 2. Noi ar trebui să ne gândim cu siguranță la vorbitorii din versetele 3‑8 ca fiind conduși – în cele din urmă – de „vocea conducătoare” a Împăratului și Învățătorului nostru Isus Cristos; prin El noi auzim vocea mângâierii.

S-ar putea să fie de folos să facem un rezumat în termenii vocilor „verticale” și „orizontale”. Vocile „verticale” pot fi îndreptate în sus – Fiul către Tatăl sau Fiul conducând poporul în adresare față de Tatăl. Acestea sunt cele mai comune voci din psalmi. Sau pot fi îndreptate în jos, Tatăl vorbindu-I Fiului sau prin Fiul nouă, tuturor (Bisericii și lumii), prin vocea învățăturii sau a avertizării.

Vocile „orizontale” pot fi poporul lui Dumnezeu vorbind despre Împăratul nostru, îndreptate în afară, spre restul lumii, sau chiar unul spre altul pentru a ne încuraja. Dar, întotdeauna, vocile au o anumită relație cu Împăratul – fie e vocea Împăratului, fie sunt vocile care cântă despre Împărat sau Îi cântă Împăratului.

În Israelul Vechiului Legământ, când poporul se aduna sub conducerea împăratului său în rugăciune și laudă colectivă, aceste voci diferite trebuiau să se audă. În Biserica lui Cristos din Noul Legământ, aceste voci sunt transformate într-o armonie mai bogată, în timp ce Isus, Împăratul nostru, ne conduce într-o rugăciune și laudă colectivă. Când cântăm psalmii, noi ne acordăm urechile la aceste diferite voci și ne unim vocea, în mod adecvat, cu a lor.