Acesta este mesajul introductiv la seria de predici din Cartea Psalmilor, rostit în 2 ianuarie 2022 de pastorul Alex Ghiță din Biserica Baptistă Sfânta Treime din Doborăști-Olt. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Alex își propune să treacă prin toți Psalmii în următorii trei ani. Așa să-l ajute Dumnezeu!

În anul 1950, Shmuel Yosef Agnon, evreu premiat cu Nobel pentru literatură, a scris o scurtă poveste intitulată Tehilah. Este vorba de o femeie în vârstă de 104 ani care purta acest nume (versiune ebraică, gen feminin, pentru Psalm), a cărei viață era o permanentă respirație a psalmilor biblici. Pentru că zilnic citea, cânta, medita la textele acestea sacre, ea însăși devenise un psalm viu. Atât de mult iubea Psalmii că singura ei tristețe în fața morții era că după ce va înceta din viață nu va mai putea să îi citească și să se închine Domnului astfel. Această povestire descrie pasiunea credinciosului evreu în ce privește Cartea Psalmilor, căci, în adevăr, „în lumea ebraică ortodoxă, psalmii sunt punct esențial de referință” (Ravasi). 

   Însă nu doar în ce îi privește pe credincioșii evrei această carte este una de o valoare extremă. Într-adevăr, așa cum se exprima un profesor (Gelu Păcurar) din cadrul programului de masterat în teologie pe care l-am absolvit, pentru o mare parte dintre credincioșii creștini „Cartea Psalmilor e cea mai populară carte din Biblie”. Motivele ar fi multe, dar mă voi opri asupra unuia singur: este cartea cea mai citată în Noul Testament. Warren Wiersbe consideră că sunt peste 400 de citate și aluzii la diferiți psalmi. Probabil că aceasta e și logica din spatele tipăririi Noului Testament împreună cu Cartea Psalmilor și nu cu altă scriere a Vechiului Testament. Deși e parte a Vechiului Testament ea aparține și Noului Legământ.

   Cartea Psalmilor a fost mereu în inima mea și nu îmi aduc aminte de vreun an în care să nu îi fi citit. De aceea am socotit că este și timpul să purced la a-i explica, misiune care pe cât este de onorabilă pentru mine, pe atât e și de dificilă. Cu toate acestea, după cum mărturisea Chiril al Alexandriei, e în final  „o preocupare aducătoare de mult folos”. Așa că voi începe incursiunea aceasta a noastră în universul Psaltirii printr-o scurtă introducere și privire de ansamblu. Două lucruri îmi doresc să le scot în evidență. În primul rând voi spune ceva despre cartea psalmilor într-o încercare de a observa câteva detalii tehnice folositoare și de a-i stabili utilitatea, apoi voi vorbi și despre mesajul psalmilor, adică ce comunică ei nouă.

Cartea Psalmilor

   Sunt foarte multe de spus despre această carte a Bibliei, de aceea trebuie selectat din material doar acele lucruri care ne sunt de trebuință. De aceea, mă voi opri pentru a discuta trei lucruri. În primul rând voi prezenta Cartea Psalmilor ca pe o carte bună pentru citit, meditat și predicat și voi arăta care este motivul. În al doilea rând voi reflecta asupra acestei cărți în sensul utilității ei pentru închinarea credincioșilor creștini în adunarea locală prin cântare. Apoi, în al treilea și ultimul rând voi arăta că această carte e și una potrivită pentru viața devoțională de rugăciune, atât personală cât și comunitară. În fiecare dintre aceste trei puncte am strecurat informații de natură mai tehnică care ne vor ajuta să înțelegem Psalmii.

O carte de citit

   Cartea Psalmilor este o colecție de 150 de imnuri. Ele sunt împărțite în cinci cărți astfel: Cartea 1 – Psalmii 1-41; Cartea 2 - Psalmii 42-71; Cartea 3 - Psalmii 73-89; Cartea 4 - Psalmii 90-106; Cartea 5 - Psalmii 107-150. Cei mai mulți, adică 73 dintre ei, au fost scriși de David, 12 de Asaf, 12 de fiii lui Core, doi de Solomon, iar Moise, Heman și Etan câte unu, restul fiind numiți psalmi orfani.  Sinodul de la Iamnia (sec.1 d.H.), cel care a  statuat oficial canonul Vechiului Testament, a pus această colecție împreună în forma aceasta. De asemenea, Biserica a acceptat Cartea Psalmilor ca fiind canonică. Vocea lui sfântului Atansie cel Mare reprezintă în acest sens poziția unilaterală a creștilor : Cartea Psalmilor merită toată atenția.

   Așadar, canonizarea acestei cărți presupune faptul că este de la Dumnezeu inspirată.  Înainte de toate, lucrul acesta este stabilit de Sfânta Scriptură. Biblia ca întreg atestă acest fapt, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Poate cel mai clar text în sensul acesta este 1 Cronici 25:1-7, unde este relatată larg instituirea oficiului cântăreților psalmici de la Templu. Cei trei lideri responsabili, Asaf, Heman și Iedutun, se spune despre ei că „proroceau întovărășiți de harpă”. Însă și mai relevant este faptul că în Noul Testament, adică în scrierile apostolice, Psalmii sunt acceptați ca fiind inspirați divin. Este suficient să menționez utilizarea lor în predicarea apostolică (Fapte 2:14-36), precum și în epistolele apostolice (Evrei 1:5).

   Concluzie: Cartea Psalmilor este Cuvânt al lui Dumnezeu.

O carte de cântări

   Numele acestei cărți în ebraică este tehillim, iar în variantă grecească este psalmos. Ambii termeni se pot traduce simplu prin cântec, în mod special făcând referire la un imn care era acompaniat de un instrument cu coarde (psalterion). Încă din titluri se poate observa că în spațiul cultic evreiesc erau destinați, așa cum am amintit deja din 1 Cronici 25:1-7, ca să fie cântați la Templul din Ierusalim. Alte ocazii care atestă că deserveau închinarea poporului Israel apar în timpul regelui Ezechia (2 Cronici 29:28-30) și a rabinului Ezra (Ezra 3:11), ambii fiind inițiatorii unor reforme spirituale. În vremea lui Isus se cântau psalmii, iar din Matei 26:30 reiese că însuși El și ucenicii lui obișnuiau cânta psalmi după obiceiul iudeilor.

   Biserica a preluat în liturghia ei cântatul psalmilor. În Noul Testament găsim îndemnuri de a cânta psalmi în Iacov 5:13, Efeseni 5:19 și Coloseni 3:16. Practica cântatului psalmilor a fost continuată și în secolele care au urmat biserici primare.  Se pot cita multe mărturii în sensul acesta, dar concluziv voi folosi aici doar cuvintele lui Chiril al Alexandriei care spunea în secolul V că „mult se cântă ei în Biserica Domnului”. Și pentru că „Psaltirea aparține unui tip anume de literatură, cea liturgică” (Beaucamp) ar trebui, deci, recuperați pentru închinarea bisericilor creștine contemporane. Între imnurile creștine și psalmi există o diferență esențială. Psalmii sunt cântări cu calitatea de Cuvânt inspirat, imnurile creștine nu.

   Concluzie: Cartea Psalmilor e cartea de cântări a Bisericii.

O carte de rugăciune

   Într-o notă introductivă la comentariul său asupra Psaltirii, teologul catolic Gianfranco Ravasi spunea despre aceasta că este „un microcosmos al rugăciunii” și „tezaur de rugăciune (care) a alimentat secole de rugăciune personală”. Cel mai elocvent exemplu în sensul acesta este chiar Domnul Hristos, care la cruce striga către Tatăl ceresc folosind cuvintele lui David din Psalmul 22:1: Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit...? (Marcu 15:34). O altă rugăciune preluată din Cartea Psalmilor pe care a folosit-o Isus pe cruce a fost cea din Psalmul 31:6: În mâinile Tale îmi încredințez duhul... (Luca 23:46). Astfel, Mântuitorul însuși este cel ce validează utilizarea psalmilor pentru rugăciunea personală și comună.

   De-a lungul timpului creștinii au înțeles valoarea psalmilor biblici pentru viața de rugăciune. Stâlpnicii sirieni, precum Simion cel Tânăr, „petreceau nopțile recitând (din memorie) psalmi, uneori 50, alteori 80 și chiar întreaga Psaltire” (Nichifor). De altfel, se spune că o condiție pentru hirotonire într-o biserică răsăriteană era memorarea psalmilor pentru rugăciune (Bonhoeffer). Pentru vremea noastră pare un gest de devoțiune extremă. Așa și este. Cu toate astea chiar și pe filieră protestantă psalmii joacă un rol esențial pentru viața de rugăciune, fiind materialul principal pentru meditație. Iată dar ce spune Martin Luther: Fiecare creștin care vrea să se roage și să mediteze ar trebui să se folosească de Psaltire.

   Concluzie: Cartea Psalmilor este o carte pentru rugăciune.

   În anul 1961 a avut loc un tragic accident aviatic în care Dag Hammarskjold, Secretarul General al Organizație Națiunilor Unite de atunci și-a pierdut viața. Când locul prăbușirii a fost investigat și s-a găsit valiza acestuia, printre obiectele ce au fost recuperate a fost și o copie a Noului Testament și a Cărții Psalmilor. Cazul acesta ne amintește de influența pe care a avut-o de-a lungul istoriei această culegere de 150 de imnuri și care încă o are și în timpul nostru. Este, așa cum observat până acum, o carte de căpătâi pentru citit, studiat, meditat și predicare în creștinism, pentru că e Cuvântul lui Dumnezeu. În aceeași bază a inspirației divine, Cartea Psalmilor e pentru Biserică și o carte de cântări, precum și o carte de rugăciuni.

Mesajul Psalmilor

   Gianfranco Ravasi spunea despre Cartea Psalmilor că este atât Cuvântul lui Dumnezeu pentru credincios, cât și cuvânt al credinciosului pentru Dumnezeu. Așa cum am văzut deja, Psalmii pot fi utilizați pentru rugăciune și cântare, acestea fiind două moduri în care se desfășoară comuniunea de jos în sus. Însă Psaltirea este, înainte de toate, Scriptură, adică e Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi. Asta înseamnă că ei ne comunică un mesaj. Multă cerneală a curs în încercarea de a stabili acest mesaj. În cele ce urmează mă voi strădui și eu să vorbesc despre mesajul psalmilor. Eu cred că această carte biblică își comunică mesajul pe trei niveluri: istoric, teologic și moral. Mesajul lor e pentru atunci, evanghelic și personal.

Un mesaj istoric

   Acest prim strat am putea să îl numim și temelia mesajului Psaltirii. Psalmii se adresează în primul rând unei audiențe primitive. Această audiență este formată din evrei. Astfel, din punct de vedere al istoriei lui Israel, această carte acoperă o perioadă de aproape o mie de ani, de la Moise (Psalmul 90) la exilul babilonian (Psalmul 137) și probabil chiar mai târziu (Philip Eveson). Mai mult decât diverse aspecte care țin de istoria și experiența poporului evreu, Cartea Psalmilor are și scopul de a comunica și credința lui Israel centrată în Legea lui Dumnezeu. Faptul că Psaltirea a fost organizată în cinci cărți reflectă relația pe care o are cu Tora (sau Pentateuhul, cele cinci cărți ale lui Moise). Psalmii sunt o teologie a Legii.

   Un aspect important la acest nivel istoric este și faptul că psalmii reflectă legământul încheiat de Dumnezeu cu David (2 Samuel 7). Așa cum s-a amintit, 73 din imnurile psaltice sunt compuse de acest rege care a marcat istoria lui Israel. O specie de psalmi în acest sens sunt psalmii regali (Psalmii 2, 18, 20, 21 etc) care proclamă favoarea lui Iehova față de al său uns ca rege. De asemenea, mulți dintre psalmii lui David sunt cântări și rugăciuni pe care el le face pe baza alegerii lui ca rege, sau pe baza legământului davidic. Psalmii sunt astfel un mod în care Israel își manifesta speranța sa în legământul acesta, în promisiunile pe care Dumnezeu i le-a făcut atât lui David, cât și celor ca vor urma la tron pe linia dinastiei sale.

   Concluzie: Mesajul Psaltirii are rădăcini în istoria lui Israel.

Un mesaj evanghelic

   Există o gamă largă de teologie biblică pe care Psaltirea o reflectă și care se regăsește în Noul Testament. Psalmii sunt o sursă bogată care pot alimenta doctrina despre Dumnezeu, doctrina despre om, doctrina despre păcat etc. Ni se spun multe lucruri despre sfințire, mântuire, închinare, precum și altele. Gama vastă de învățături biblice pe care o acoperă l-a făcut pe Vasile cel Mare să numească Psalmii „compediumul întregii teologii”, iar pe Luther „o Biblie în miniatură”. Tot ce poate spune Biblia, învățătura apostolică, Evanghelia, se găsește în această colecție de imnuri. Cu toate acestea și fără a diminua valoarea acestor teme biblice foarte importante, ceea ce reprezintă nestemata psalmilor este Domnul Hristos.

   Asemenea întregii revelații vetero-testamentare, Psalmii sunt și ei o umbră a lui Hristos. În cele din urmă, teologia psalmilor este Hristos. Mântuitorul însuși și-a asumat acest lucru când a inclus Psalmii în argumentele biblice care arată spre El (Luca 24:44). Isus își bazează mesianitatea pe Cartea Psalmilor nu doar în sensul argumentelor biblice care atestă acest lucru, El fiind acel fiu al lui David spre care spera Israel (Luca 22:41-46), dar și în sensul experiențelor pe care David le-a trăit și care tipologic i se aplică lui (Psalmul 22). Astfel, după cum mărturisea sfântul Atanasie, „înainte de a fi văzut în întrupare, Hristos e auzit în Psalmi”. Trebuie să ținem un ochi îndreptat spre David și celălalt spre Hristos (Amyrauld).

   Concluzie: Mesajul Psaltirii este Hristos și Evanghelia lui.

Un mesaj personal

   Hristos este gloria psalmilor. Cu toate acestea, mesajul lor rezonează profund umanității noastre. Horatio Bonar are dreptate când zice că „scopul pentru care Domnul a hotărât ca David să surprindă întreg spectrul condiției umane este ca să reflecte spiritul potrivit pentru fiecare dintre noi și să îl acordeze potrivit cu adevărul”. Astfel, învățăturile practice pe care le putem extrage din psalmi sunt foarte multe. Cum să ne rugăm, cum să ne ferim de păcat, cum să ne pocăim, cum să înțelegem prosperitatea celui rău și multe altele se regăsesc aici. Lucrul acesta este atât de adevărat în ceea ce privește Biserica primelor veacuri. Bonhoeffer afirma plin de entuziasm că „Psalmii a umplut viața creștinătății timpurii.”

   Mesajul personal al psalmilor nu se oprește doar la acest aspect practic, etic și moral. Spectrul trăirilor umane cu care ne putem identifica ușor este de asemenea parte din acest mesaj personal. Jean Calvin mărturisea în acest sens că avem în Psaltire „o anatomie a tuturor părților sufletului”. În acest sens, „Psalmii ating orice notă din claviatura emoțiilor”, de la „dragoste și ură, bucurie și necaz, speranță și frică, pace și conflict, credință și disperare”. Și, ca să încheiem inventarul acesta psihologic, împreună cu autorul citatului, spunem și noi că „Psaltirea este vast depozit de experiențe omenești” (John Phillips). Nu e de mirare că Hristos s-a identificat cu experiența lui David, având în vedere că e experiența omului.

   Concluzie: Mesajul Psaltirii este pentru viața de credință.

   Mesajul Psaltirii este în primă fază unul imediat, adică este adresat lui Israel. Scopul lui ultim e însă acela de a-l prezenta pe Hristos și aspectele centrale ale Evangheliei. Mesajul este completat și de faptul că această colecție de imnuri reflectă experiența umană cu care credincioșii, din orice veac, se pot identifica. Așadar, mesajul psalmilor este unul istoric, apoi evanghelic, dar și personal. Dacă trebuie să ilustrăm acest adevăr, am putea spune că se aseamănă cu un cor în care și noi suntem invitați să cântăm. Rezonăm cu David și ceilalți autori, cântând împreună cu ei experiențele umane comune, dar, peste noi toți există un solist cu care toți rezonăm: Isus Hristos. Deci, Psaltirea conține germenii eternității (Bonar).

   „Întreaga Biblie va fi citită într-un mod ordonat timp de un an – Vechiul Testament o singură dată (...) și Psalmii de două ori.” Sunt cuvintele cu care Robert Murray M’Cheyne începe prezentarea avantajelor programului său de citire a Bibliei într-un an. „Vechiul Testament o singură dată (...) și Psalmii de două ori.” Acesta e un mod de a aprecia calitatea specială a psalmilor în raport cu Vechiul Testament, pentru creștin. Eforturile pentru a reda bisericilor Psalmii au fost făcute și pe alte fronturi, nu doar în privința lecturării. Traian Dorz și Nicolae Moldoveanu au versificat și așezat pe note muzicale întreagă Psaltire pentru poporul român. Muncii de apreciat a lor se atașează acum și umila noastră meditație împreună.

Soli Deo Gloria!