0756 822 806     psalmiicantati@gmail.com
Psalmii Cantati

  • Psalmii Cantati
    Eugen Tamas   ·   1 Mar 2021

    TERRY L. JOHNSON

    Acest material constituie capitolul 11 din cartea Give Praise to God: A Vision for Reforming Worship, Celebrating the Legacy of James Montgomery Boice, editată de Philip Graham Ryken, Derek W.H. Thomas și J. Ligon Duncan III, (editura P&R Publishing, 2003) și este tradus și folosit cu permisiunea autorului.

    Când am fost student în anul întâi la facultate, slujitorul care conducea studiul Biblic ne-a cerut să deschidem Biblia la Psalmul 92, pe care el a început să-l cânte pe melodia cântecului “If I Were a Rich Man”:

     Bine este să se aducă mulțumiri Domnului,
     să se cânte spre lauda Numelui Tău, Preaînalte,
     să se vestească dimineața îndurarea Ta
     și credincioșia Ta – noaptea.
     Bine este să se aducă mulțumiri Domnului,
     să se cânte spre lauda Numelui Tău, Preaînalte,
     să se vestească dimineața îndurarea Ta
     și credincioșia Ta – noaptea
     Cu lira cea cu zece coarde, cu harfa
     și în sunet de liră.
     Căci Tu mă înveselești, Doamne, prin ceea ce înfăptuiești;
     la lucrările mâinilor Tale strig de bucurie!
     Ce mărețe sunt lucrările Tale, Doamne!
     Cât de adânci sunt gândurile Tale!
     Bine este să se aducă mulțumiri Domnului,
     să se cânte spre lauda Numelui Tău, Preaînalte,
     să se vestească dimineața îndurarea Ta
     și credincioșia Ta – noaptea. 

          În felul meu de creștin din California, am crezut că acest lucru a fost  foarte tare. Psalmii au fost meniți să fie cântați, și noi îi cântam - sau cel puțin pe unul din ei. Ce altceva ar putea să aibă mai mult sens? “Ce mod minunat de a memora Scriptura,” m-am gândit eu.

          Acel moment a fost pentru mine începutul fascinației mele pentru psalmi, o fascinație care a continuat până în prezent. Au trecut aproape cinci ani înainte de a primii mai multă încurajare. În Martie 1978, am călătorit pe British Rail spre Edinburgh pentru a începe o stagiatură la biserica St. David’s Broomhouse ca și o parte a cerințelor mele de titularizare la Facultatea Trinity din Bristol.  În prima mea duminică acolo am învățat că mult mai mulți psalmi, în afara psalmului 92, au fost puși pe o linie melodică. În primele 190 de pagini, cartea de imnuri a Bisericii din Scoția a avut doar psalmi, - toți cei 150 de psalmi au fost făcuți să rimeze și să fie cântați. Am rămas uimit. Unde s-au ascuns aceștia pe întregul parcurs al vieții mele? De ce nu au fost folosiți de bisericile din America? Mi s-a părut ciudat. De ce nu le-a păsat creștinilor credincioși  din America de cântatul psalmilor? Pentru mine atunci, a fost ceva ce noi acum numim că e la “mintea cocoșului.” Dumnezeu a scris psalmii. El i-a scris pentru a fi cântați. De aceea, și noi trebuie să-i cântăm.  

              Psalmii reprezintă gorila de 300 de kilograme a închinării evanghelice. Stau acolo în mijlocul Bibliei, cartea ce ne oferă fundația închinării noastre. Împreună, ei reprezintă cea mai lungă carte din Biblie. Ei sunt singura carte de imnuri canonică. Și totuși sunt ignorați chiar și de cei care au o părere mare față de Scriptură. A trecut aproape un deceniu de când  Trinity Psalter a pustoți psalmii pe melodii familiale și ușoare de cântat. Întreaga Psaltire poate fi accesată cu ușurință și la un preț convenabil, de toate congregațiile care folosesc cărți de imnuri. Deși au fost vândute aproape 25.000 de copii, acest număr reprezintă mai puțin de 10% din membralitatea Bisericii Prezbiteriene din America. Dovada anecdotă este faptul că foarte puține congregații a Bisericii Prezbiteriene din America cântă psalmi în mod regular. Dacă extindem sondajul și includem mai amplu lumea evanghelică, am ajunge la concluzia că un închinător tipic are mai mare probabilitate de a fi lovit de un fulger duminică dimineața decât să cânte un psalm în biserică. Lucru ce mi-a fost mie evident în ultimul sfert al secolului -că psalmii ar trebui să fie cântați- este evident doar celor mai mici rămășițe. Gorila de 300 de kilograme doar stă, fiind complet ignorată. 

            Spre finalul vieții lui, Dr. Boice s-a plâns de faptul că mărețe imnuri ale bisericii au fost înlocuite de niște zdrănganeli banale, care au mai mult în comun cu cântecele de publicitate contemporane decât cu psalmii. În ultima sa lucrare scrisă, (publicată mai târziu) această direcție a gândirii lui este foarte clară. Acolo el notează: “cântecele de laudă din Psaltire” nu cad în capcana narcisismului, care le caracterizează pe foarte multe “cântece contemporane de laudă.” În loc să se auto-absorbe, ele se concentrează pe Dumnezeu, și din acest motiv, el argumentează că, “ele sunt niște modele foarte bune pentru închinarea noastră și… ar trebui să fie folosite în închinare mult mai des decât sunt.”

           Pe această convingere crescătoare a lui Dr. Boice vreau să-mi construiesc argumentele. 

    Psalmii ar trebui sa fie folosiți- adică cântați- în închinare mult mai des decât sunt. Cazul este în esență destul de simplu, doar este necesar ca pastorii evanghelici să recunoască existența gorilei de 300 de kilograme și să înceapă să o folosească așa cum Dumnezeu a intenționat ca aceasta să fie folosită. Ne ajută să facem un pas înapoi de la lucrurile și practicile familiare și să ne întrebăm “De ce este aceasta aici?” sau “De ce facem sau nu facem acest lucru?” Haideți să ne punem aceste întrebări și față de Psaltire. 

            Care sunt implicațiile psaltirii în canonul Scripturii? Nu este pentru ca psalmii să fie cântați ca o parte regulată a închinării? Haideți să începem revizuirea cu un sondaj  al naturii și virtuții psalmilor și apoi să examinăm valoarea cântatului (spre deosebire de o simpla citire a) lor.

    Psaltirea

            Cartea canonică a Psalmilor poate fi văzută într-un mod corect ca fiind cartea devoțională a Bibliei. Bonhoeffer și-a spus acest punct de vedere în scurta lui lucrare PSALMII: Cartea de Rugăciunie a Bibliei. Într-adevăr Cartea Psalmilor este sursa principală din care s-au inspirat toate celelalte devoționale. De exemplu, Thomas à Kempis (1380–1471) citează mai mult Psalmii decât din Evanghelii, în cartea The Imitation of Christ, cea mai populară carte devoțională. Psaltirea îi înzestrează pe oamenii lui Dumnezeu cu imagini, nume și terminologii verbale prin care să poată atât să îl înțeleagă pe Dumnezeu și cât și să înțeleagă cum ar trebui ei să se relaționeze la El. Ea ne învață cum să îi vorbim lui Dumnezeu, asigurându-ne un limbaj folositor pentru următoarele categorii. (avem incluse niște exemple din fiecare):

    1. Laudă:

    Doamne, Stăpânul nostru,

    cât de măreț este Numele Tău pe tot pământul! (Ps. 8:1a)

    Cerurile declară slava lui Dumnezeu și întinderea 

    istorisește despre lucrarea mâinilor Lui.(Ps. 19:1)

    Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el,

     lumea și locuitorii ei

     căci El l‑a întemeiat pe mări și l‑a întărit pe râuri. (Ps. 24:1–2)

    2. Mărturisire:

    Atunci mi‑am mărturisit păcatul și 

    nu Ți‑am ascuns nelegiuirea mea. 

    Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!“,

     și astfel Tu ai iertat vina păcatului meu. Selah . (Ps. 32:5)

    Arată‑Ți bunăvoința față de mine, Dumnezeule, după îndurarea Ta! 

    În mila Ta cea mare, șterge fărădelegile mele!

    Spală‑mă de nelegiuirea mea și curățește‑mă de păcatul meu!. (Ps. 51:1–2)

    3. Mâhnire și durere:

    Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m‑ai părăsit? Ești atât de departe de izbăvirea mea și de cuvintele strigătului meu! (Ps. 22:1)

    Din adâncuri strig, Doamne!

    Stăpâne, ascultă glasul meu! 

    Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul cererilor mele! (Ps. 130:1–2)

    4. Mulțumire:

    Suflete al meu, binecuvântează‑L pe Domnul, 

    și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!

    Suflete al meu, binecuvântează‑L pe Domnul

    și nu uita niciuna din binefacerile Lui! (Ps. 103:1–2)

    Mulțumiți Domnului căci este bun!  Căci în veac ține îndurarea Lui!

    Mulțumiți Dumnezeului dumnezeilor! Căci în veac ține îndurarea Lui!

    (Ps. 136:1–2)

    5. Încredere:

    Domnul este Păstorul meu: 

    nu voi duce lipsă de nimic. (Ps. 23:1)

    Nu te mânia din cauza răufăcătorilor 

    și nu‑i invidia pe cei ce săvârșesc răul (Ps. 37:1)

    Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră. 

    El este un mare ajutor care nu lipsește în necazuri.(Ps. 46:1)

    Cel ce locuiește la adăpostul Celui Preaînalt, 

    se odihnește la umbra Celui Atotputernic. (Ps. 91:1)

    Îmi voi ridica ochii spre munți: 

    de unde‑mi va veni ajutorul? (Ps. 121:1)

           Acești paisprezece psalmi reprezintă doar vârful aisbergului, doar 10% din Psaltire, a cărei bogații a extins capacitatea comentatorilor de a se exprima. “Nu exista o altă carte în Scriptură care să fie mai de ajutor devoționalelor sfinților, decât aceasta,” spune Matthew Henry, “și așa a fost de-a lungul întregilor ani ai bisericii, de la începutul scrierii acesteia.” Autorii, din vremea antică până în cea contemporană, și-au notat următoarele virtuți.

    Deplinătatea Doctrinară a Psalmilor

            Luther, în lucrarea lui din 1528,“Preface to the Psalter,” se referă la Psaltire ca fiind o “mică Biblie”. El spune, “Ea cuprinde tot ceea ce se regăsește în întreaga Bible, spus pe scurt, dar în cel mai frumos mod posibil.” El o numește “o Biblie prescurtată,” în care se regăsește o sumarizare completă a întregului, comprimat într-o carte mică.” Înainte de el, Athanasius (ca. 296–373) a numit Psaltirea “o sumarizare a întregii Scripturi.” Și Basil (ca. 330–70) a numit-o “un rezumat al întregii divinități.” Tot ceea ce ne învață Biblia se regăsește pe scurt în Cartea Psalmilor.

    Deplinătatea Cristologică a Psalmilor

            Psalmii profețesc despre viața și lucrarea lui Cristos, și în special despre suferința Lui. Notează următoarele referințe despre viața și lucrarea lui Isus: 

    ✧ dumnezeire: Psalmii 8:4–6; 27; 45:6–7; 102:25–26; 104:4 (Ev. 1:5–2:9)

    ✧ încarnare: Psalmii 22:9–10; 40:6–8; 98 (Ev. 10:5–7)

    ✧ adorarea magilor: Psalmii 72:9–15 (Mat. 2:1–11)

    ✧ botez: Psalmii 2:7–8 (Marcu 1:9–11)

    ✧ ispitire: Psalmii 91:11–12 (Mat. 4:1–11)

    ✧ lucrare: Psalmii 146:7–9 (Luc. 4:16–26)

    ✧ supunere: Psalmii 40:6–10 (Ev. 2:10; 10:5–7)

    ✧ învățare: Psalmii 78:1–6 (Mat. 13:34–35)

           În plus, se pot găsi referințe în Psalmi legate de ultima săptămână din viața lui Cristos de pe pământ: 

    ✧ intrarea triumfală: Psalmii 118:20–29 (Mat. 21:1–11)

    ✧ curățarea templului: Psalmii 69:9 (Ioan 2:13–17; Mat. 21:12–17)

    ✧ trădarea: Psalmii 41:7–9 (Ioan 13:12–30; cf. Ps. 55:12–14)

    ✧ respingerea: Psalmii 35:19–21 (Ioan 15:18–27)

    ✧ încercarea și batjocora: Psalmii 69:17–21 (Mat. 27:24–34)

    ✧ crucificarea: Psalmii 22:13–18 (Ioan 19:17–24)

    ✧ insultele: Psalmii 22:6–8 (Mat. 27:35–44)

    ✧ părăsire: Psalmii 22:1–3 (Mat. 27:45–49)

    ✧ îngropare: Psalmii 31:1–5 (Luca 23:46–49)

    ✧ moarte: Psalmii 34:15–20 (Ioan 19:28–37)

    ✧ înviere: Psalmii 16:8–11 (Fapte. 2:22–32)

    ✧ Înălțarea la cer: Psalmii 110 (Fapte 2:33–36)

           Niciunde în Noul Testament nu se regăsește descrisă suferința internă de pe cruce a lui Cristos în așa fel precum este descrisă în Psalmi (mai ales în Ps. 22). Într-un sens, toți psalmii sunt mesianici (Luca 24:27). Augustin spune: “vocea lui Cristos și a bisericii Lui, este singura voce care răsună în Psalmi." Lipsa Evangheliei nu este un defect atribuit corect psalmilor. Luther și-a etichetat psalmii preferați ca fiind psalmi paulini. El s-a gândit la mulți psalmi de pocăință (Ps. 32, 51, 130,143), în care vedem în mod clar și forțat învățătura despre vină și depravare umană, pocăință spirituală, și harul gratuit. Luther spune în “Preface to the Psalter” (1528) că această carte a Psalmilor “ar trebui să ne fie prețioasă și ar trebui să o îndrăgim, deoarece ne promite în mod clar moartea și învierea lui Cristos, ne descrie cum va fi împărăția Sa, și starea oamenilor creștini. Episcopul William Horsley (1774–1858) a pus așa problema: “nu există nicio pagină în aceasta Carte a Psalmilor în care cititorul pios să nu își găsească Mântuitorul, dacă o citește dorind să Îl găsească.” Henry observă: “Există așa de multe în ea, despre Cristos și Evanghelia Lui, cât și despre Dumnezeu și Legea Sa, încât a fost numită rezumatul, sau sumarizarea ambelor testamente. 

    Deplinătatea experiențială a Psalmilor

            Întreaga sferă a experienței creștine își găsește expresii, în psalmi. Athanasius spune că ei “îmbrățișează întreaga viață a omului, afecțiunile minții lui, și mișcările sufletului său.” Mai spune că “unul s-ar putea să găsească un Psalm potrivit pentru fiecare ocazie, și astfel să realizeze că aceștia au fost scriși pentru el.” Indiferent dacă cineva s-a cufundat în “adâncimi” (Ps. 130:1), în cea mai umilă groapă, în locurile întunecate (88:6) sau a” rămas blocat într-un noroi adânc” (69:1–2, 14–15), există un psalm potrivit pentru orice ocazie. Ești urmărit de dușmani (7)? Dumnezeu pare să fie distant? Ești singuratic sau afectat (25:16–22)? Ești în nevoie (86:1)? Te afli în disperare (42–43)? Ești înconjurat de corzile morții (116:3–4)? Mergi prin valea umbrei morții (23)?

    Sau pe de altă parte, te bucuri în Dumnezeu și în legile Lui (1:2; 19; 37:4; 40:8; 73:25; 94:19; 112:1; 119:16, 24, 35, 77, 97, 103, 162, 174)? Ești plin de bucurie și îl lauzi pe Dumnezeu (4:7; 9:2; 122:1)? Te bucuri de plăcerile Sale (16:11; 32:11; 33:1, 21; 87:7; 89:16; 100:2; 104:34; 105:2–3; 145:7)? Experimentezi satisfacere și împlinire în El (17:15; 63:3–8; 65:4; 90:14)? Ai gustat și ai văzut că Dumnezeu este bun (34:8)? Ești însetat, tânjești după prezenta Lui (42:1–2; 63:1; 84:1–2; 143:6)?

             Și partea pozitivă a experienței creștine ne este afișată. Luther spune: “în orice situație s-ar afla, creștinul va găsi psalmi și cuvinte care să i se potrivească. Într-adevăr va găsi cuvinte mult mai potrivite decât cuvintele sale personale, “pentru ca el să nu poată să spună că a zis mai bine sau să își dorească altceva mai bun.” Calvin este de acord cu această gândire, referindu-se la psalmi ca fiind, “o anatomie a tuturor părților sufletului”, în care “nu poate exista nicio emoție care să nu fie regăsită aici.”  “Duhul Sfînt”, spune el, a adus la viață, toate durerile, mâhnirile, fricile, îngrijorările, speranțele, perplexitatea, pe scurt, toate emoțiile care ne distrag și cu care se agita mințile oamenilor. 

             Exista o plinătate a psalmilor, conturată de autorul lor divin, care adresează întregimea vieții umane. Există și realismul, care ne învață atât despre părțile pozitive cât și cele negative ale experienței spirituale: lumina și întunericul, încântarea și umilința, victoria si înfrângerea, speranța și descurajarea. Atât autorii antici cât și cei moderni sunt de acord cu aceste trei virtuți ale deplinătății doctrinale, cristologice și experiențiale. Basil sumarizează acest punct de vedere: “Cartea Psalmilor este un rezumat al întregii divinități, un magazin de medicamente pentru suflet, o revistă universală ale doctrinelor bune, profitabilă pentru toți cei care se află în orice fel de situație.

             Pe 11 Septembrie 2001, Statele Unite ale Americii a suferit cel mai mare atac terorist din istoria omenirii. Mii de oameni au murit, miliarde de dolari au fost pierduți prin distrugerea proprietăților, si terenurile au fost devastate. Americanii au fost zdruncinați profund. În dimineața următoare s-a întâmplat să pornesc o stație de radio creștină. A avut loc o discuție pastorală foarte serioasă. Normal că această discuție avea și pauze pentru cântări creștine din lumea contemporană.  Fără excepție, cântecele au fost extrem de nepotrivite pentru ocazie, sau chiar pentru restul întregului program. Părea să nu se găsească nimic din colecția lor de piese contemporane, care să exprime prin cuvinte sau prin linia melodică durerea, mâhnirea, lacrimile, plângerile, dorințele de dreptate, sau stăruința ca Dumnezeu să răzbune sângele nevinovat. Programul din acea dimineața a trecut de la o discuție serioasă și sumbră, la cântece ritmate și pline de fericire. 

             Miercurea următoare (12 Septembrie) congregația noastră a încheiat o seară de rugăciune cântând Psalmii 94 pe melodia Imnului Austriac (“Glorious Things of Thee Are Spoken”). Contrastul a fost remarcabil:

    O, Dumnezeu al răzbunărilor! 

    O, Doamne! O, Dumnezeu al răzbunărilor, străluceşte Tu!

    Ridică-Te, Judecător al pământului;

    răsplăteşte celor mândri după mândria lor!

    Până când vor triumfa cei răi, Doamne, până când?

    Ei bolborosesc, vorbesc cu trufie

    toţi cei ce săvârşesc nelegiuirea se laudă.

    ……

     Poate oare un tron corupt să Ţi se alăture, 

    unul care plăsmuieşte necazul prin decret? 

    Ei uneltesc împotriva sufletului celui drept 

    şi osândesc sânge nevinovat. 

    Domnul este întăritura mea! 

    Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost!

    El le va răsplăti după nelegiuirea lor şi-i va nimici pentru răutatea lor; 

    Domnul, Dumnezeul nostru, îi va nimici.

            Mă îndoiesc că există vreun cântec compus în ultimele sute de ani care să se compare cu aceste pledoarii de răzbunare înaintea Dumnezeului răzbunător, care continuă să strălucească până la final. “El îi va nimici pe cei răi/ Dumnezeu îi va omorî.” Pentru cineva care devine o victimă a unei violențe pline de răutate și rămâne vulnerabil la atacurile viitoare ale acesteia, astfel de cuvinte sunt extrem de mângâietoare și satisfăcătoare. Un motiv la care chiar trebuie să cugetăm, mai ales în timp ce examinăm evlavia evanghelică din ziua de azi, este faptul că astfel de expresii pot părea ciudate evanghelicilor moderni. Îndoielnicii ar trebui să consulte Romani 13:4 și Apocalipsa 6:10.

           În acea vineri (14 Septembrie) președintele a cerut să se facă “Serviciii de Rugăciune și Reamintire” în întreaga națiune. Noi am organizat un serviciu în care, printre alte lucruri, am cântat și psalmi. La început am cântat psalmi de jale: 

    ✧ Psalmii 130:1–2, 5–6, pe melodia Martyrdom (“Alas! And Did My Savior Bleed?”)

    ✧ Psalmii 13:1–6, pe melodia Passion Chorale (“O Sacred Head, Now

    Wounded”)

    ✧ Psalmii 25:16–20, pe melodia Trentham (“Breathe on Me, Breath of God”)

    ✧ Psalmii 142:1–6, pe melodia Rockingham Old

            Am cântat “Din adâncuri strig, Doamne! 2 Stăpâne, ascultă glasul meu! Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul cererii mele!” (Ps. 130:1-3), “Ia aminte la necazul meu, Doamne, Dumnezeul meu!” (13:3), și “Necazurile inimii mele s-au înmulțit. . .  Ia aminte la duşmanii mei, căci se înmulţesc, şi la înverşunata ură cu care mă urăsc” (25:17, 19). Am încheiat acea secțiune a serviciului cu acest psalm :

     Priveşte la dreapta şi ia aminte că nu este nimeni care să-mi ajute! 

    Am rămas fără adăpost şi nu este nimeni căruia să-i pese de mine!

    Te chem, Doamne, zicând: „Tu eşti adăpostul meu 

    moştenirea mea pe pământul celor vii!“. (Ps. 142:4–5)

            Atunci când cineva se simte pierdut, are nevoie de adăpost sau se simte neprotejat, îi este extrem de mângâietor să poată să își exprime emoțiile prin cântece care conțin cuvintele pe care ni le-a lăsat nouă, Dumnezeu. 

             După aceea, am cântat psalmi care cer protecție și dreptate(vezi si Ps. 28; 58:6–11; 60:2–5, 11):

    ✧ Psalmii 54:1–7, pe melodia Ebenezer (“O the Deep, Deep Love of

    Jesus)

    ✧ Psalmii 57:1–5, pe melodia Germany (“Jesus, Thy Blood and Righteousness”)

    ✧ Psalmii 71:1–6, pe melodia St. Christopher (“Beneath the Cross of Jesus”)

            Din nou, a fost extrem de mângâietor și satisfăcător să-i identificăm pe acei asupritori răi, acei străini care s-au ridicat împotriva noastră, oameni ai violenței, care caută să ne distrugă viața. (54:3); Și am cerut prin cântec ca Dumnezeu să ne apere de cei care vor să ne devoreze viața. Să ne apere de acei oameni nemiloși care sunt ca niște lei flămânzi, sălbatici și înfricoșători, a căror dinți sunt ca niște sulițe, și a căror cuvinte sunt ca niște săgeți otrăvite și săbii cu două tăișuri (57:3–4); Am plâns după eliberare din acele mâini malefice…. Mâini nedrepte și crunte (71:4). “Salvează-mă” am cântat.  “Fă-mi dreptate prin puterea Ta..” Da, chiar în adevărul Tău, distruge-i pe toți!” (54:1, 5):

    Ai milă de mine, Dumnezeule, 

    ai milă de mine, căci la Tine îmi caut scăparea! 

    La umbra aripilor Tale caut adăpost 

    până când trece necazul. (57:1)

              Ei întinseseră o cursă paşilor mei, – sufletul îmi era încovoiat de durere –, îmi săpaseră o groapă, dar au căzut ei înşişi în ea” (57:6):

     Fii o stâncă de adăpost pentru mine 

    la care să pot veni totdeauna! 

    Porunceşte izbăvirea mea, 

    căci Tu eşti stânca şi fortăreaţa mea!. (71:3)

             În a treia parte a serviciului, am cântat psalmi de încredere:

    ✧ Psalmii 23, pe melodia Crimond

    ✧ Psalmii 37:1–2, 10–19, pe melodia Forest Green

    ✧ Psalmii 46:1–3, 10–11, pe melodia Bethlehem

    ✧ Psalmii 91:1–12, pe melodia Hyfrydol (“Jesus! What a Friend for Sinners”)

             Faptul că am putut cânta “Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic,” Să nu avem niciun gând stânjenitor față de cei ce înfăptuiesc răul,”, “Dumnezeu este adăpostul și puterea noastră,un ajutor prezent în strâmtorare,” și “Cine găsește la Dumnezeu adăpost, și se ascunde la umbra celui Atotputernic,” a fost remarcabil de consolator, punând în inima noastră cuvinte și puteri spirituale de inegalat. 

    Scriptura și Istoria

             Bogăția experimentării psalmilor din acea săptămână, din jurul zilei de 11 Septembrie 2001, subliniază mărturia sfinților de-a lungul secolelor. Deoarece Psaltirea este cartea imnurilor lui Dumnezeu, dată prin inspirația Duhului Sfânt (“Prin Duhul Sfânt, prin gura tatălui nostru David”- Fapte 4:25), observăm că ea este exact așa cum ne-am așteptat să fie: pe deplin teologică, cristologică, și experiențială. Dumnezeu a pregătit un psalm pentru fiecare ocazie, un psalm pentru fiecare nevoie. Deoarece ei nu sunt doar niște cuvinte omenești, ci cuvintele lui Dumnezeu, eficacitatea lor spirituală este experimentată prin folosul lor, fără a ține seama de generație, vârstă, rasă, sau cultură. Psalmii sunt un mijloc puternic de a modela o evlavie biblică distinctivă. Ei exprimă experiența lăuntrică a inimilor credincioase, în timp ce le transformă.

              De la Scottish Covenanters până la călugării benedicțieni (ceea ce a sugerat Hughes Oliphant Old poate fi văzut că infraroșul și ultravioletul spectrului liturgic), oamenii pot avea un devotament determinat de a folosi psalmii ca o rugăciune creștină. Acest devotament determinat revine inclusiv poporului Israel, care în perioada lui David, a scris și a alcătuit psalmi pentru a-i folosi în templu și în sinagogi, ca mijloc de închinare. Micile priviri la închinarea apostolică a bisericii din Noul Testament demonstrează ceea ce spune și Old: “Psalmii au format esența laudelor bisericii din Noul Testament.” Când biserica s-a întâlnit pentru rugăciune, după cum scrie în Fapte 4, ei au cântat (și-au ridicat vocile.. De comun acord) la început din Psalmii 46 și apoi din Psalmii 2 (Fapte 4:24-26). Se pare că ei n-au avut problema de a face tranziția de la vechiul legământ la noul legământ. Psalmii au fost apucați imediat și instinctiv, ca și literatură creștină devoțională. Pavel le poruncește bisericilor din Efes (5:19) și Colose (3:16) să cânte psalmi, și el a observat că și bisericile din Corint făceau acest lucru (1 Cor. 14:15, 26). Iacov își instructează cititorii (cele 12 triburi care sunt împrăștiate peste tot”, aparent un mod de a se referii la întreaga Biserică) să cânte psalmi (Iacov 5:13). Mai mult avem 55 de citate din psalmi in Noul Testament, și pe lângă aceasta, avem aproape 150 de aluzii adiționale clare la Psaltire și încă 200 de aluzii subtile.

               Acest instinct de a deține și de a interpreta cristologic psalmii, a continuat de-a lungul secolelor, după cum ne este clar din cele mai vechi scrieri și liturghii creștine. Scriitorii cărții The Psalms în Worship și ceilalți au adunat de la tații bisericii, un număr de mărturii care au supraviețuit până în ziua de azi. De exemplu, Tertullian, în al doilea secol, a mărturisit ca lauda prin psalmi nu a fost doar o trăsătură esențială a închinării din vremea lui, ci a și devenit o parte importantă a oamenilor, în viața lor de zi cu zi. Athanasius a spus că în vremea lui, cântatul din psalmi a fost un obicei pe care el îl numește “o oglindă a sufletului”. Episcopul Eusebiu din Cezarea (ca. 260–ca. 340) ne-a lăsat această imagine aprinsă a cântării psalmilor, din vremea lui: “porunca de a cânta Psalmi în numele Domnului a fost ascultată de toată lumea, din orice loc: deoarece porunca de a cânta a fost în vigoare în toate bisericile, din toate națiunile, nu doar cei Greci, ci din întreaga lume, cei din orașe, din sate și de pe câmpuri.” Augustine (343–430) spune așa despre ei, în Confesiuni 9.4:

              “Ei sunt cântați în întreaga lume, și prin urmare, nu exista nimic care “să-i rămână ascuns inimii.” Jerome (a murit în 420) a spus că el a învățat Psalmii când a fost copil, și i-a cântat în fiecare zi până la bătrânețe. El a mai scris:

            Psalmii au fost auziți în continuu pe câmpurile și în viile din Palestina. Plugarul, în timp ce își ținea plugul cânta Aleluia; viticultorul, secerătorul și păstorul cântau ceva din Psalmii lui David. Unde pajiștea era colorată de flori, și unde păsările cântătoare își aduceau plângerile, acolo Psalmii răsunau și mai dulce. Acești Psalmi sunt cântecele noastre de dragoste, instrumentele agriculturii noastre. 

          Apollinaris Sidonius (ca. 431–ca. 482) îi descrie pe barcagiii care lucrau din greu pe apele din Franța antică, “cântând Psalmii până când răsunau malurile cu Aleluia.”  Chrysostom (a murit in 407), un tată și un patriarh grec din Constantinopol, a spus: 

    Toți creștinii de atunci, practicau Psalmii lui David mai des decât în oricare alta parte al Vechiului sau al Noului Testament. Harul Duhului Sfânt ne-a poruncit să facem acest lucru pentru ca ei să fie recitați și cântați ziua și noaptea. În biserică, psalmii lui David sunt prezenți primii, cei din mijloc și ultimii. De dimineața sunt căutați, și psalmii  lui David rămîn primii, cel din mijloc și ultimii. Mulți care nu știu nici măcar o literă, pot cita Psalmii lui David pe de rost. În toate casele private, unde femeile trudesc - în mănăstiri- în deșerturi unde bărbații conversează cu Dumnezeu, primul, mijlociul, și ultimul este Psalmul lui David. 

    Apoi mai spune:

    Psalmii lui David se află întotdeauna în gurile lor, nu doar în orașe și biserici, ci și în instanțele de judecată, în mănăstiri, în deșert, și în sălbăticie. Aceștia au transformat pământul în cer, și oamenii în îngeri, fiind adaptați la toate comenzile și în toate capacitățile. (Sixth Homily on Repentance)

               Putem observa multe despre închinarea bisericii primare, și în special despre evlavia creștinilor primari din timpul primelor secole ale bisericii, datorită credincioșilor ordinari care duceau sarcina de a avea psalmii constant pe buzele lor. 

               Desigur a apărut un scepticism crescător față de acest devotament al cântării psalmilor, datorită imnurilor “compuse de oamenii” din acea perioadă, care erau folosite de eretici. Din acest motiv, Conciliul de la Braga (350) a dat următorul decret: “în afară psalmilor și imnurilor din Vechiul și Noul Testament, nimic de o altă natură poetică nu are voie să fie cântată în biserică.

                Importantul Conciliu din Laodicea, în care s-au intalnit aproximativ 360, a interzis “cântatul imnurilor neinspirate (non-canonice) în biserică, și citirea cărților non-canonice din Scriptură” (canon 59). Deși acestea nu erau concilii ecumenice, aproximativ o sută de ani mai târziu, Conciliul de la Chalcedon (451), cel mai important și mare dintre toate consiliile generale, a confirmat canoanelor din Laodicea. Noi menționăm aceste decizii, nu pentru a promova cântatul de psalmi în exclusivitate, ci pentru a evidenția că Psaltirea a fost, într-un mod clar, cartea primară de cântări a bisericii: “De la cele mai timpurii vremuri, comunitatea Creștină a cântat Psalmii urmând practicile sinagogii,” Mary Berry.

              Folosirea psalmilor de ordinele medievale monahale (care le cântau pe toate în fiecare săptămână) de Reformatori, și de toate ramurile Creștinismului, ne afirmă rolul central pe care trebuie să îi aibă Psalmii în viața unei comunități creștine sănătoase. “Folosirea Psalmilor de-a lungul secolelor de închinare Creștină este suficient să ne arate că… nu există nicio parte din Vechiul Testament în care Creștinul să se regăseacă mai ca acasă, decât prin aceștia”, spune J. A. Motyer. The New Bible Dictionary adaugă: Mai mult, de la cele mai timpurii vremuri, Psaltirea a fost atât o carte de imnuri cât și o carte de rugăciune pentru Biserica Creștină. 

    Psalmii Cântați

            Poate c-ar fi înțelept să facem o pauză pentru a ne reculege gândurile. În cele din urmă, am spus până acum doar o  jumătate din poveste. Dar datorită ignoranței jalnice din zilele noastre la adresa Psaltirei, a fost o poveste ce a trebuit să fie spusă. Poate acum unii sunt convinși să pună mai mult accent pe psalmi, în închinarea publică. S-ar putea ca toți cititorii să fi fost convinși  de dinainte de aceste lucruri. Ceea ce a rămas nedovedit, s-ar putea să spună ei, este argumentul că aceștia trebuie să fie cântați. De ce să nu îi citim doar într-un mod receptiv? 

             Răspunsul nostru este că cititul psalmilor trebuie încurajat, nu depreciat. Dar mai bine decât atât este să folosim un lucru în modul în care a fost schițat să fie folosit. Fiul meu s-ar putea să spună: “Dar tati, îmi place să-mi conduc bicicleta târându-mi picioarele pe jos și împingându-mă singur.” I-aș răspunde, “poți să faci acest lucru și să te bucuri de el, dar funcționează mult mai bine dacă folosești pedalele în scopul intenționat.” În urma textelor ce specifică că psalmii trebuie să fie cântați  (Fapte 4:24–26; 1 Cor. 14:15, 26; Ef. 5:19; Col. 3:16; Iacov 5:13) și în urma mărturiilor bisericii primare care ne spune că aceștia au fost cântați (Tertullian, Eusebius, Athanasius, Augustine, Jerome, and Chrysostom), am răspunde că psalmii au fost făcuți pentru a fi cântați. Nu au fost doar o simplă colecție de poezii care să fie recitate. Au fost cântece care trebuiesc cântate. “Poate că psalmii pot fi citiți”, spune Westermeyer, “dar ei tânjesc să fie cântați”. Merită să medităm la acest lucru. “Psalmii sunt poezii,” adaugă C.S. Lewis, “poezii menite să fie cântate.” 

              Porunca de a cânta este cea mai repetată poruncă găsită în Scriptură. De 39 de ori ni se poruncește să cântăm. De încă 32 de ori, noi declarăm că vom cânta (e.x., Ps. 30:4; 47:6–7; 66:1–2; 81:1; 100:1–2; 149:1; Col. 3:16; Ef. 5:18–19). “Nici o poruncă nu este impusă  oamenilor lui Dumnezeu din Vechiul Testament, atât de des și empatic, decât porunca de a cânta laude lui Dumnezeu. În Noul Testament aceste porunci sunt reînnoite și făcute empatice. Se pare că Dumnezeu este puternic interesat atât ca noi să cântăm cât și de ce să cântăm: Limbajul folosit sub formă de poruncă, nu ar putea insista mai clar și distinctiv decât atât, față de datoria noastră de a-I cânta laude lui Dumnezeu.   

               Cântatul trebuie să aibă anumite proprietăți inerente care să fie valorificate de Dumnezeu. Ce valorifică Dumnezeu la cântat? Care sunt proprietățile lui pozitive? Acest subiect îngrijorător a primit foarte puțină atenție din partea creștinilor evanghelici. Cele două componente ale cântecului, cuvintele și melodia, sunt ambele presupuse a fi probleme secundare, probleme de gusturi și preferințe personale. Mulți slujitori, care au în general cel mai înalt nivel de pregătire teologică și pastorală, predau responsabilitățile muzicale directorilor și echipelor de laudă și închinare. S-ar putea ca ei să nu aibă nicio părere legată de aceste lucruri. Această indiferență zboară în fața înțelegerii comune a umanității  începând de la Greci, Evrei, Reformatori, filosofii și școlarii iluminiști și post iluminiști. Carson Holloway demonstrează cu ce seriozitate au tratat  filosofii (de la Plato la Aristotel la Rousseau to Nietzsche) muzica. El notează despre “lipsa de seriozitate” din ziua de azi “față de muzică și eșecul de a-i cuprinde puterile.” În contrast, în Republica lui, Plato oferă muzicii primul loc în educație datorită capacității ei, prin “ritm și armonie”, de a pătrunde în cele mai adânci părți ale sufletului și de a pune stăpânire pe el. Aristotel are aceleași argumente, observând că “ sufletul nostru este afectat atunci când ascultăm aceste cântări”. În esență, argumentul lor a fost că o muzică bună are capacitatea de a îi porunci și de a disciplina sufletul; învățându-i în particular pe cei tineri să exerseze autocontrolul și constrângerea. Puterea de a ne controla pasiunile și impulsurile ne duc la o viață trăită cu un sfârșit nobil deoarece suntem eliberați de dorința dezordonată de a ne împlini satisfacerile de moment. În schimb, muzica rea are un efect opus. Distruge disciplina și încurajează lipsa de constrângere, astfel ajungem să avem o viață dezordonată și nevrednică de a fi trăită.  

                 Reformatorii (în special Calvin) au fost foarte în acord cu această putere a muzicii. Construind asupra gândurilor lui Augustin, Calvin recunoaște că muzica este un dar de la Dumnezeu, al cărui scop este să-l recreeze pe om și să îi aducă plăcere.” Totuși, el dorește să fie folosită într-un mod moderat, pentru ca aceasta să nu devină “ocazia prin care ne lăsăm pradă dezintegrării și afemeității, sau să nu devenim instrumente ale imoralității și nerușinării. Având indicii de la Plato, Calvin constată: “În afară de ea, nu este mai nimic altceva în lumea aceasta care să poată să schimbe sau să întoarcă moravurile oamenilor, după cum a examinat și Pluto cu prudență. Și, de fapt, din experiență vedem că ea are o putere incredibilă și sacră de a mișca inimile într-o parte sau în alta.” 

                 Datorită acestei “puteri incredibile”, utilizarea muzicii trebuie să fie stabilită cu grijă. Calvin citează precedentul “doctorilor antici ai bisericii” care denunță “cântecele necinstite și nerușinate” de care erau obsedați contemporanii de atunci, numindu-le “ o otravă mortală și satanică a lumii corupte.” El distinge cuvintele de melodii, argumentând că atunci când cuvintele rele sunt puse pe melodii atrăgătoare, cântecul străpunge inima mult mai puternic și intră în ea, după cum vinul curge în vas printr-o pâlnie, așa veninul și corupția curg în adâncul inimii prin melodie.”

              Soluția lui Calvin față de această corupție potențială, sunt cuvintele pe care Însuși Dumnezeu le-a selectat, și melodile care sunt potrivite. Respectând cuvintele, el a spus:

    Mai mult, ceea ce a spus Sfântul Augustin este adevărat, nimeni nu poate să cânte lucruri vrednice de Dumnezeu în afară de cea ce a primit de la El. Astfel, când ne uităm cu de-amănuntul, și căutăm aici și acolo, să nu găsim cântece mai bune sau mai potrivite decât psalmii lui David, pe care i-a vorbit Duhul Sfânt și i-a făcut prin el. ȘI mai mult, când îi cântăm, suntem siguri că Dumnezeu ne pune în gură aceste cuvinte, ca și cum El însuși ar cânta prin noi spre gloria Lui. 

    În privința melodiilor:

    Cântecul nu trebuie să fie nici ușuratic nici superficial; ci trebuie să aibă greutate și maiestate (după cum spune St. Augustin), de asemenea, există o diferență majoră între muzica făcută pentru a-i binedispune pe oameni când stau la masă sau în casele lor, și Psalmii care se cântă în Biserică, în prezența lui Dumnezeu și a îngerilor Lui.

                 În contrast cu lumea, a căror cântece sunt “pe de-o parte libertine și degeaba, pe de alta parte stupide și plictisitoare și chiar obscene și vulgare, în consecință fiind rele și dăunătoare,” Calvin insistă ca, creștinii reformați care cântă psalmi să folosească melodii care sunt “potrivite subiectului” și “potrivite cântatului în Biserică.” Biserica, în alte cuvinte, trebuie să aibă propria muzică distinctivă caracterizată de “greutate și maiestate”.

                Un biblicist îngust s-ar putea să obiecteze spunând că “în Biblie nu se spune nimic despre această pretinsă putere a muzicii” sau despre potrivirea unui anumit fel de muzică față de altul. Calvin și tribul său ar putea spune că aceasta ține de problema înțelepciunii. Biblia nu ne spune nimic despre proprietățile relative ale pietrelor, nisipului și clădirilor, și totuși Isus se așteaptă ca noi să fim înțelepți față de natura lucrurilor și să construim într-un mod adecvat (Matei. 7:24–27). Biblia nu ne spune nimic legat de proprietățile vinului și a burdufurilor, și totuși Isus se așteaptă ca noi să fim observatori perspicace a lucrurilor, încât să știm să nu punem vinul cel nou în burdufurile vechi (9:16–17). Esența înțelepciunii biblice este această înțelegere a naturii lucrurilor: indiferent dacă cineva este un fermier (Prov. 10:5–6; 12:11), păstor (27:23), grădinar (27:18), un om care merge pe stradă (7:6–23), sau un asistent al regelui (23:1–2; 25:6–7), el trebuie să discearnă cu grijă natura oamenilor, lucrurilor și circumstanțelor, și să-și pună viața în conformitate cu realitățile care i-au fost descoperite. În consecință, cel înțelept va fi atent la proprietățile relative ale muzicii și a naturii umane, și va trage niște concluzii corecte legate de puterea ei de a influența și de a corupe. Nu a fost înțelept din partea evanghelicilor să ignore problemele legate de melodii, de cuvinte și de combinația melodiilor și a cuvintelor. Într-un mod regretabil, cei care își pun semne de întrebare sunt etichetați ca fiind legaliști, elitiști și fundamentaliști încuiați la minte, și sunt ignorați. 

            Putem rezuma proprietățile muzicii care sunt remarcate frecvent, astfel:

    1.  Muzica are puterea de a mișca și de a exprima emoții. La fel cum David, prin harpa sa, a putut să liniștească sufletul tulburat a lui Saul, (1 Sam. 16:23), la fel și muzica poate întrista, bucura, ademeni, pofti, aduce somnolența, și așa mai departe. Muzica poate atât să stârnească mânie, cât și să asigure un mod de a o exprima atunci când este deja prezentă. 
    2. Muzica are puterea de a stimula memoria. Ca și toți cei care au învățat cântecul Alfabetului, muzica este de mare ajutor memoriei.
    3. Muzica are puterea de a disciplina sau de a corupe sufletul. Cel puțin acesta este argumentul filozofilor și teologilor. Muzica buna -cea care conține versuri nobile și o melodie potrivită- edifică și disciplinează sufletul. Muzica rea - cea care conține versuri și melodii nepotrivite- aprinde pasiunile, alungă interdicțiile și corupe sufletul. 

              De aceea, cuvintele potrivite (cuvintele lui Dumnezeu) puse pe melodii potrivite, sunt un instrument puternic al sfințirii. Aceasta este virtutea primară a psalmilor. Ei poartă toată puterea sfințitoare a Cuvântului lui Dumnezeu,  dar pătrund mai profund în suflet, prin muzică. De aceea Dumnezeu ne poruncește, “Cântați!”, dar este foarte important ca toate aceste lucruri să fie păstrate într-o proporție adecvată. 

    Recomandări

    Cântă Psalmii Biblici

              De ce să cântăm psalmii biblici? Pentru că Psalmii sunt Cuvântul lui Dumnezeu și astfel posedă toată puterea Scripturii inspirate. Cei care nu cântă în prezent psalmii ca și mod regulat al închinării publice, pot să se întrebe: Ce este închinarea? Sau mai exact: ce trebuie să facem în închinare? Răspunsul corect este format din două părți: să ascultăm în timp ce ne vorbește Dumnezeu prin Cuvântul Său, și să-i răspundem în modul în care El ne-a poruncit să-i răspundem. Acesta include folosirea limbajului pe care El ni l-a dat (“Doamne învață-ne cum să ne rugăm”). Închinarea Nou Testamentară este spirituală și simplă (Ioan 4:20–26). Pur și simplu noi trebuie:

    1. Să ascultăm când Dumnezeu ne vorbește: 
    2. Să citim Bibila
    3. Să predicăm Biblia
    4. Să administrăm “Cuvântul vizibil” (așa sunt numite de Sfantul Augustin, sacramentele)
    • Să-I răspundem lui Dumnezeu în limbajul pe care ni l-a dat:
    • Să ne rugăm Biblia
    • Să cântăm Biblia

               Motivul acestei centrări Biblice, este evident: credința vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu(Rom. 10:17). Prin Cuvânt suntem născuți din nou (1 Petru 1:23–25). Creștem prin “laptele pur al cuvântului” (2:2). Suntem sfințiți prin adevărul Cuvântului lui Dumnezeu (Ioan 17:17). Cuvântul lui Dumnezeu este folositor și ne pregătește pentru orice lucrare bună (2 Tim. 3:16–17). Cuvântul lui Dumnezeu este “viu și activ, mai ascuțit decât o sabie cu două tăișuri… și judecă gândurile și intențiile inimii” (Ev. 4:12). Este sabia Duhului (Ef. 6:17). Este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire (Rom. 1:16; cf. 1 Cor. 2:4; 1 Tes. 1:5.) Își face lucrarea în noi (2:13). Este ca “un foc… ca un ciocan ce sfărâmă piatra” (Ier. 23:29). Nu se întoarce gol, spune Dumnezeu, “fără a îndeplini ce mi-am dorit/ și fără a izbuti în lucrurile pentru care mi le-am propus” (Isa. 55:11). Dacă aceste lucruri sunt așa și dacă Creștinii de azi le cred, atunci de ce în ultimii cincizeci de ani, inovațiile închinării au redus conținutul biblic al slujbelor evanghelice protestante? Biblia este tot mai puțin citită, predicată, rugată, cântată și administrată. Unul se poate îndoi de anumite biserici și practici, dar traiectoria lor este de netăgăduit. Îngrijorarea noastră specifică este față de Cuvântul cântat. Tranziția bisericii de la psalmii versificați ai secolelor șaisprezece - optsprezece, la imnurile clasice ale secolului optsprezece (e.x., Watts, Newton, Cowper, Wesley) la cântecele evanghelice ale secolului nouăsprezece- și o parte din secolul douăzeci,, la cântecele Scripturale din ziua de azi, demonstrează o reducere dramatică a conținutului biblic și teologic al cântărilor. Dacă cuvântul lui Dumnezeu are proprietatea de a converti, sfinți și edifica, această reducere este o dezvoltare dezastruoasă care imploră să fie inversată. Pe măsură ce sunt cântați psalmii, puterea lor de convertire și sfințire va fi emisă.   

    Cântă Psalmi Întregi și Întreaga Psaltire

               Nu putem cânta doar fragmente din psalmi. John D. Witvliet evidențiază că una dintre dinamicile distincte ale erei Reformate, a fost “cântatul întregilor, sau unor mari porțiuni din psalmi, nu doar versicule folosite la Masa medievală.” Din păcate, în anii recenți au fost disponibile doar “versicule” sau fragmente din psalmi. Acest adevăr îl regăsim în colecția parțială a psalmilor (care a conținut între 65-80 de setări ale psalmilor)  găsită în Presbyterian hymnals al ultimului secol (e.x., The Presbyterian Hymnal [1933], The Hymnbook [1955], Trinity Hymnal [1961, 1980]), iar Old îi numește pe aceși conformatorii “prea pedanți”. Legat de psalmii blasfemitori, Old spune că The Presbyterian Hymnal “a exagerat în a încerca să scurteze trezoreria lui David''. Această critică include și practica de izolare a anumitor versete ale psalmilor pentru a fi cântate, după cum găsim și în multe cântări din ziua de azi. A cânta psalmi înseamnă a cânta Psaltirea. Cartea psalmilor este caracterizată pe de-a întregul, de plinatatea ei teologică, cristologică și experiențială. A fost dată de Duhul Sfânt ca și o colecție completă, a cărei puteri este colectivă- lamentări și laude, blesteme și confesiuni ale păcatelor- toate laolaltă. Întreaga evanghelie a lui Hristos se regăsește în Psaltire. Recomandarea noastră este ca bisericile să se dedice să cânte măcar un psalm la fiecare slujbă de închinare. 

    Cânta Psalmi cu Melodii Potrivite

              Cuvântul cheie privitor la melodii, este”potrivit”. Poate acesta fi altceva decât doar o părere subiectivă, o părere personală sau o preferință? Într-adevăr poate să fie, și trebuie să fie. Scriptura ne cere să luăm decizii, într-un mod regulat, bazate pe ceea ce este adecvat și potrivit.  Aici sunt incluse și lucruri precum lungimea părului (1 Cor. 11:14), vorbirea (Tit 2:1), și îmbrăcămintea (1 Tim. 2:9–10).

    Majoritatea deciziilor din viața noastră, inclusiv cele legate de închinare, sunt probleme ale înțelepciunii:

    • Ce să spun sau să nu spun
    • Ce să port sau să nu port
    • Ce înseamnă să îmi iubesc vecinul în situația dată
    • Ce înseamnă să trăiesc cu soțul meu într-un mod înțelegător
    • Ce înseamnă să practic o administrare înțeleaptă
    • Ce înseamnă să îmi las mintea să se gândească doar la lucruri ce sunt excelente și minunate (Fil. 4:8)

    În fiecare dintre aceste cazuri, trebuie să luăm niște decizii înțelepte. Dacă ratez ținta, pot cădea în păcat. Spun ceva ce este nepotrivit sau aspru, port ceva indecent, eșuez în a iubi și în a fi înțelegător, sau în a-mi folosi resursele cu înțelepciune  (Ef. 5:15–16), sau devin absorbit de ceea ce este nevrednic și mediocru, așa ajung să fac ceva împotriva voii lui Dumnezeu.

              La fel este și cu închinarea și muzica. Muzica pe care o folosim trebuie să fie frumoasă, excelentă și potrivită. Această perspectivă este la baza distingerilor lui Calvin dintre melodiile care sunt obscene și libertine și cele care au greutate și maiestate. Cele din urmă au un loc în închinarea condusă în biserică, “în prezența lui Dumnezeu și a îngerilor Săi”, iar cea dinainte nu are ce căuta aici. Melodiile folosite în cântarea psalmilor trebuie să evidențieze mesajul. Muzica, dupa cum spunea și Luther, este slujnica teologiei. Acest aspect ne duce la următoarele principii: 

    1. Melodiile trebuie să fie bine fabricate (Ps. 33:3), îmbinând melodia, armonia și ritmul în proporții echilibrate.
    2. Melodiile trebuie să fie frumoase (Fil 4:8), manifestând o adevărată frumusețe, reflectând frumusețea lui Dumnezeu (Ps. 27:4; 50:2; 96:6).
    3. Melodiile trebuie să fie comune în modul lor de a atrage. Prin aceasta spun că ele trebuie să evite o generalizare îngustă sau o clasificare culturală, la fel cum psalmii depășesc orice sectă, rasă, generație și partid. Psalmii sunt cu adevărat catolici, cântecele întregii biserici, nu doar a lui Watts și a evanghelicilor, a lui Kebbe si bisericii lui preaînalte, a lui Sankey, a muzicii Maranatha și a carismaticilor. Cele mai bune melodii ale imnurilor și psalmilor noștri fac acest lucru. Deoarece ele ating principiile estetice universale, ele depășesc “momentul cultural” - timpul, locul, și grupul de unde au ieșit- și sunt pe plac mulțimii.  Indiferent dacă melodiile noastre au rădăcini medievale evreiești, greci sau latine, sau dacă au ieșit din folclorul tradițional european sau african, asiatic, latino-american, sau au origini contemporane, ele trebuie să depășească orice circumstanță a compoziției lor. 
    4. Melodiile trebuie să se potrivească emoțional cu cuvintele spuse. Cu secole în urmă, Augustin s-a zbătut cu relația dintre cuvinte și melodii. El și-a dorit ca melodia să nu depășească cuvintele. De aceea în Confesiuni, el spune că este ”un pacat cumplic” ca melodia să fie mai mișcătoare decât adevărul pe care-l transmite. El a mai argumentat că melodia trebuie să fie potrivită cuvintelor, să corespundă emoțiilor mele variate și să poată să le stimuleze, datorită relației misterioase dintre cele două. Melodia trebuie să se potrivească cuvintelor, să fie egală cu tonul și starea lor. 
    5. Melodiile trebuie să poată să fie cântate. Să nu fie mai sus decât capacitatea congregației noastre. Nu trebuie să fie extrem de dificile, datorită complexității lor, sau să aibă, după cum numește Witvliet “ritmuri idosincratice”. Nici să nu fie extrem de banale, insultând astfel gustul și abilitatea congregației. Din nou, avem nevoie de înțelepciune. 

    Imnodie Inclusivă

              Majoritatea bisericilor din ziua de azi practică o imnodie exclusivă sau  o “strofă” exclusivă. Adică ei cântă doar imnuri sau o strofă dintr-un psalm, dar niciodată nu cântă psalmi întregi. Subiectul acestui paragraf, este psalmodia inclusivă. Cuvântul inclusiv, reprezintă un joc de cuvinte al cuvântului exclusiv, care se referă la poziția celor care spun că doar psalmii trebuie să fie cântați în închinare. Atunci prin inclusiv, spunem că cei ce sunt doar cântăreți ai psalmilor, trebuie să facă loc în închinarea lor, și imnurilor. Desigur nu acesta este centrul îngrijorării noastre. Ceea ce vrem să argumentăm este că imnodia exclusivă trebuie să devină o imnodie inclusivă - imnodie ce face loc practicării cântecelor psalmilor. Azi, foarte puține congregații evanghelice cântă psalmii versificați, în afara Psalmului 100 și Psalmului 23, care sunt obligatorii. Imnurile standarde evanghelice au foarte puține versiuni ale psalmilor, dacă au vreunul în afara celor două. Îi vom lăsa pe alții să argumenteze marea nevoie de a-i convinge pe cântăreții numai de psalmi, să cânte și imnuri. Scopul nostru este să convingem miile și miile de cântăreți, exclusiv, doar ai imnurilor,  să înceapă să cânte și psalmi. Ne mai rămân două sarcini de îndeplinit înainte de a ne finaliza lucrarea: mai întâi, să ne rezumăm argumentul, și apoi să răspundem îngrijorărilor pragmatice.

             Mai jos îmi voi rezuma argumentele în favoarea cântării psalmilor:

    1.  Cântarea psalmilor este biblică. Cântecele pe care ne dorim să le cântăm sunt psalmii canonici, dați de Duhul Sfânt, pentru a fi cântați. Mai mult decât atât, ne este poruncit să cântăm psalmi, și avem ca și exemplu, bisericile Nou Testamentare care cântau psalmii.
    2. Cântarea psalmilor este istorică. A fost practica bisericii primare (după cum au mărturisit tații bisericii), a ordinii medievale monahale, a reformatorilor, și a tuturor protestanților până la mijlocul secolului nouăsprezece.
    3. Cântarea psalmilor este benefică. Deoarece psalmii sunt parte din Scriptură, ei împărtășesc toate virtuțile spirituale moștenite ale Scripturii, de a-i converti pe păcătoși și de a-i sfinții pe sfinți. 
    4. Cântarea psalmilor este satisfăcătoare. Bogăția lor teologică, cristologică, și experiențială îi înzestrează pe oamenii lui Dumnezeu, cu un limbaj de a înțelege vicisitudinile vieții. Nimic nu atinge inima oamenilor lui Dumnezeu, precum psalmii, în special atunci când sunt cântați.
    5. Cântarea psalmilor este unică. Actul cântării (nu doar a citirii lor ca pe o poezie) întregii Psaltiri (nu doar imnuri sau fragmente din psalmi); datorită conținutului ei divin și echilibrat; are capacitatea unică de a modela și forma o evlavie biblică. O contribuție distinctivă la sănătatea și vitalitatea trupului lui Cristos, este cântarea psalmilor.  

            O să încerc acum să răspund îngrijorărilor pragmatice care pot sta la baza neglijării psalmilor din ziua de azi. Poate motivul primar datorită căruia majoritatea evanghelicilor nu mai sunt așa de dedicați cântării psalmilor, este ignoranța. Foarte puțini știu că psalmii au fost cântați de-a lungul istoriei, și foarte puțini au fost expuși acestor practici. De mult am fost convinși că cei care încearcă să cânte psalmii ajung să iubească această practică. Dar al doilea motiv împotriva cântării psalmilor este pragmatismul. Slujitorii și liderii de muzică care știu că trebuie să îi cânte, nu fac acest lucru deoarece ei cred că nu va funcționa dintr-un anumit motiv. S-ar putea să fie intimidați de lipsa propriei baze muzicale. S-ar putea să creadă că nu vor fi foarte ușor de utilizat pentru o biserica care vrea să atragă vizitatori și să crească. Pot să aibă o varietate de obiecții precum preferințe pentru o muzică mai contemporană sau folosirea psalmilor sub o altă formă. Lăsați-mă să răspund câtorva dintre aceste îngrijorări. 

    Versiunile Curente Disponibile ale Psalmilor Versificați sunt inadecvate

              Versiunile curente ale psalmilor versificați care sunt disponibile (e.x., Trinity

    Psalter, Scottish Psalter, The Book of Psalms for Singing, Book of Praise:

    Anglo-Genevan Psalter) sunt mai bune decât cele inexistente. Acest punct de vedere este similar răspunsului lui D. James Kennedy când acesta a răspuns criticilor în Evangelism Explosion: “Îmi place metoda mea de evanghelizare folosită mai mult decât metoda pe care tu nu o folosești.” Cântarea psalmilor tradiționali versificați, are propriile ei limitări. Dar avem psaltiri întregi disponibile: de exemplu, the Trinity Psalter (la publicația careia am luat și eu parte) este gata de a fi folosită chiar azi, și conține fiecare verset al celor 150 de psalmi. Criticii observă periodic, ce consideră ei a fi o slăbiciune poetică a limbajului englez al psalmodiei. Un critic se referă la “psalmii rimați fără de artă” ca și o caracteristică a unei tradiții întregi. Printre Scoțieni, ai căror psaltire din 1650, este prima versiune a limbii engleze și baza toturor resturilor psaltiri ai limbii engleze, importanța calității lor poetice a fost de mult dezbătută. Trebuie să realizăm că, tot timpul va trebui să facem compromisuri, atunci când traducem dintr-o limbă în alta. Versiunile limbii engleze tot timpul au preferat acuratețea textului în locul grației poetice. Pentru unii observatori aceasta este o slăbiciune, pentru alții este o virtute. Când au fost considerate reviziunile, în anii 1800 în Scoția, o autoritate literare precum Sir Walter Scott, a avut foarte puțin entuziasm pentru acest proiect. El a argumentat că “ornamentele poeziei nu sunt necesare în exercițiile devoționale.” El a declarat că deși vechile versiuni au fost “modeste”, ele au fost “simple, puternice și deslușibile”, posedând “ un fel brutal al maiestății, care s-ar putea să fie prost schimbat dacă adaugă mai multă eleganță.” El a sugerat ca aceștia să fie atinși doar de o “mână îngăduitoare.” Scopul psalmodiei limbii engleze a fost “simplitatea literară”, în locul “grației poetice”. Chiar titlul Psaltirii Scoțiene din 1650 a spus așa, “Psalmii lui David în concordanță cu textul, puși într-o versificație simplă și netedă.” După cum evidențiază și Millar Patrick, scopul nu a fost să îi satisfacă pe criticii literari. Mai mult el declară: “Critici cu însemnătate, au ajuns să laude acești psalmi datorită potrivirii stilului lor cu scopul pentru care au fost meniți, astfel că lipsa afinității lor este în favoarea acestora.”. Am păstrat acest punct de vedere și în ziua de azi. Versiunile curente sunt potrivite scopului pentru care au fost făcute, deși desigur există loc de îmbunătățire. Vor trebui să fie scrise interpretări mai potrivite pentru anumiți psalmi. Va trebui compusă o melodie mai bună pentru alți psalmi. Dar nu are sens să condamnăm imperfecțiunile celor pe care-i avem acum, până când apare ceva mai bun care să îi înlocuiască. Și o astfel de înlocuire se află la cel puțin un deceniu distanță, chiar dacă s-ar începe lucrarea de pe acum. 

    Formele muzicale asociate cu cântarea psalmilor versificați, sunt demodate

             Forma psalmului va determina într-o măsură semnificativă, forma muzicii. De-a lungul secolelor, stilul melodiei imnului/psalmului, s-a dezvoltat până a ajuns la forma prezentă. Este cel mai bun stil sau formă a muzicii pentru închinarea congregațională pe care biserica a reușit să o producă, având în vedere cerințele formei psalmilor. Specific, un psalm este un cântec care dezvoltă o temă de-a lungul multor strofe și versuri, folosind o repetiție minimală (e.x., Ps. 57, 99, 136). Prin urmare, dacă psalmii sunt cântați, atunci trebuie dezvoltate forme muzicale care au multe strofe, multe versuri, multe ritmuri, silabe sau cuvinte pentru fiecare vers în parte. Melodia trebuie să fie capabilă să conțină propoziții destul de lungi pentru a exprima un gând, să aibă destule versuri pentru a putea dezvolta acest gând, și destule strofe pentru a completa gândul, rămânând în același timp,  ușor de cântat pentru congregație. În alte cuvinte, ele trebuie să arate precum melodia imnurilor pe care a dezvoltat-o creștinătatea, de-a lungul celor două mii de ani. Nu are nimic de-a face cu timpul în care au fost scrise melodiile. Desigur, speranța este ca generația prezentă să adauge calitate comorii muzicale prezente a bisericii. Pot exista și alte forme care pot sluji bisericii la fel de bine, dar încă nu au fost dezvoltate. Dacă există, noi încă nu le-am descoperit.

    Citirea cântată este o formă mai bună de a cânta psalmii 

    Unii cititori nu vor considera că citirea cântată (psalmodierea) a psalmilor a fi o problemă, datorită dificultății ei relative și datorită puținului interes față de aceasta. Dar deoarece unii își pun această problemă, noi vom încerca să răspundem. Cântecul liturgic are avantajul de a lăsa textul neschimbat, încercând să facă muzica să se potrivească textului, nu textul, muzicii. Acest avantaj pare semnificativ la început, dar după o lungă reflectare este mai puțin decât am crezut. Acestea sunt motivele: 

    1. Compromisurile înnăscute în procesul traducerii cântecelor și poeziei de la o limbă la alta, depășesc problema traducerii prozei. Rima, ritmul, cadența, jocul de cuvinte, și jocul de litere sunt des pierdute. O traducere strictă englezească s-ar putea să transmită înțelesul literar al textului, dar s-ar putea să nu fie “la fel de dinamică”. Care este dinamica englezei moderne echivalentă cântecelor din ebraica veche? S-ar putea ca ritmul și interpretările măsurate să facă o treabă mai bună în a reda poezia și cântecul ebraic, decât o versiune a unei proze liturgice. Ceea ce este cântat de cultura noastră, este de obicei pus pe un ritm. Ceea ce este cântat de cultura noastră în colectiv, este ceva ce urmează o anumită măsură, datorită simplității și participării întregului grup. Mai mult, psalmii versificați, în tradiția Engleză/Scoțiană pretind să aibă un anume ritm și traducere măsurată. Nu au fost văzuți ca niște parafrazări, ci ca niște traduceri, puse într-o schemă a măsurii și a ritmului. Psalmii versificați francezi au fost mai mult ca niște parafrazări. Psalmodia limbii engleze se apropie mult textului original.
    2. Cântarea liturgică este dificilă. Witvliet observă că, Calvin a promovat psalmodia versificată mai mult decât psalmodia romano-catolică, adică cea în care au fost folosite exact  cuvintele din textul biblic. El a preferat o rescriere poetică a textului deoarece, spune Witvliet, “ psalmii au avut nevoie să fie redați într-o formă muzicală cântabilă, iar psalmodia versificată părea a fi cea mai cântabilă.” Un principiu fundamental al închinării Protestante este simplitatea. Indiferent de ce fel de cântece sunt cântate în biserică, ele trebuie să fie destul de simple pentru a putea fi cântate de oamenii de rând. Rar, sau aproape niciodată, nu pot congregațiile să stăpânească cântarea liturgică. Istoria folosirii lor urmează o linie dreaptă, de la introducerea lor la formarea corurilor speciale care au putut fi în măsură să le cânte. Foarte rar poate să le cânte omul de rând sau congregația. Dacă scopul nostru este cântarea congregațională, atunci liturgia nu este o opțiune plauzibilă. 
    3. Liturgiei îi lipsește dinamica cântatului. Îi lipsește îndemnarea emoțională, puterea de a mișca pasiunile caracteristice cântării. S-ar putea să ne întrebăm, în ce mod este liturgia, o cântare? Desigur că aceasta cade sub categoria cântării, dar se numește liturgie deoarece este semnificativ de diferită de cântat. Lipsa ritmului regulat o distinge de impactul emotiv, care este rezultatul cântării din inima noastră. (Ef. 5:19).

    Cântarea Psalmilor împiedică creșterea bisericii

               Ca și răspuns îngrijorării legate de cântarea psalmilor, care presupune că aceasta ar împiedica creșterea bisericii, vă voi pune următoarele întrebări; Vă împiedică citirea Bibliei, creșterea bisericii? Dar expoziția Biblică? Dar rugăciunea biblică? Din păcate, pentru unii răspunsul la întrebările de mai sus este da. Prin urmare, ei au eliminat aproape tot, în afara anumitor elemente simbolistice a serviciilor închinării publice. Pentru aceștia, chiar nu ne ramane nimic de spus. Biblia ori are puterea de a converti și de a sfinți,ori nu o are. Dacă credința vine în urma auzirii cuvântului lui Dumnezeu (Rom. 10:17), atunci cheia creării și a construirii credinței în inima pacatosilor și a sfinților, este Cuvântul lui Dumnezeu. Cântarea Psalmilor va ajuta la construirea împărăției lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că nu există o cotitură în învățare. Asta nu înseamnă că nu trebuie să acționăm încet și cu înțelepciune când introducem muzică și cuvinte noi. Dar în afara celor care și-au pierdut încrederea completă în puterea cuvântului lui Dumnezeu, nici nu ar trebui să se pună problema întrebării legate de creșterea bisericii. 

                De asemenea putem să arătăm înspre istoria precedentă. Creștere bisericească? Da, într-adevăr! Versiuni parțiale ale Psaltirii din Geneva au fost publicate în 1542 și în 1547. Au fost îmbrățișate instant de refugiații francezi care au invadat Geneva într-un număr mare. Louis F. Benson, imnologul îndrumător al generației anterioare, a scris o serie de articole în 1909 pentru Jurnalul Societății Istorice Prezbiteriene intitulat, “ John Calvin și Psalmodia Bisericilor Reformate”. În aceste articole, el a discutat despre impactul pe care l-a avut Psaltirea din Geneva asupra exilaților francezi, în timp ce aceștia au întâlnit pentru prima oară ideea cântării psalmilor: 

    Imaginea marii congregații întâlnite la St. Peters, având cărțile Psalmilor în mâinile lor, volumul imens de voci care îl lăudau pe Dumnezeu într-o franceză familiară, melodiile grave care purtau cuvinte sfinte, zelul cântării și înălțarea spirituală a cântăreților,- toate acestea au mișcat emoțiile exilaților francezi care au intrat în contact cu acestea pentru prima dată. 

            Pe masură ce refugiații intrau și ieșeau din Franța, au luat împreuna cu ei, iubirea față de psalmii pe care i-au învățat în Geneva. Din 1553, psalmii din Geneva au fost cântați în toate bisericile protestante din Franța. În 1559, psaltirea din Geneva a devenit cartea oficială de imnuri a tuturor bisericilor reformate din Franța. În loc ca să inhibe creșterea bisericilor din Franța, psalmii au avut un rol important în împărtășirea doctrinelor din Geneva, în Franța, spune Benson. Când a fost publicată prima ediție în 1562, a fost folosită imediat, având 25 de ediții în primul an al publicației. Și totuși, în acest timp al devotamentului aprins față de psalmi, biserica franceză a crescut cu o viteză extraordinară. În 1555, au existat cinci biserici subterane în Franța. În 1559, numărul a sărit la mai mult de 100. Deja din 1562 s-a estimat a fi mai mult de 2,150 de biserici stabilite în Franța, cu aproape trei milioane de participanți. Creșterea de la 5 la 2,150, în doar 7 ani, este o creștere fenomenală, după standardul oricui, nu în ciuda, ci în parte, datorită cântării psalmilor. Witvliet susține că, “Psalmii versificați au fost un creator al Reformei.” A popularizat pietatea reformată, “făcând Scriptura valabilă și oamenilor de rând”, spune Miriam Chrisman. Alături de predică și catechism, spune Witvliet, “aceasta are una din mijloacele superioare ale formațiunii spirituale.” Nu există niciun alt motiv, în afara preferinței personale orbitoare, de a crede că, cântarea psalmilor nu este compatibilă creșterii bisericii din ziua de azi. 

            Pe lângă toate motivele argumentate oferite de a reveni la cântarea psalmilor, noi vom nota că, într-un sens, noi doar ne dorim să-i îndemnăm pe creștinii evanghelici să revină la propriile lor rădăcini. Majoritatea creștinilor din soiul conservator sau credincioși bibliei, sunt foarte conștienți că trendurile culturale a ultimei sute de ani sau mai mult, și în special a celor din ultimii cincizeci de ani, nu au fost în favoarea ucenicizării serioase a creștinilor. Creștinismul Evanghelic s-a zbătut să stea la suprafața inundației influente a secularismului, materialismului și hedonismului. Avem nevoie de o spiritualitate mai îndrăzneață și militantă dacă vrem să facem față provocărilor din ziua de azi, cu același curaj și hotărâre precum au avut și strămoșii noștri. Psalmii vor crește această evlavie, întărind hotărârea creștinilor de acum, după cum au făcut-o și în trecut. Toate denominațiunile evanghelice protestante își găsesc rădăcina în cântarea psalmilor. Haideți să rezumăm pe scurt povestea. 

              Protestanții primari francezi și elvețieni, sub conducerea lui Zwingli și Farel, nu au făcut loc cântărilor congregaționale în liturgia lor. Calvin a îndemnat pentru prima oară, cântarea psalmilor în Articles of Church Order, pe care le-a prezentat autorităților civile din Geneva, în Ianuarie 1537.  Atunci nu a existat nicio versiune cântabilă a psalmilor. Pe parcursul următorilor douăzeci și cinci de ani, prin îndemnarea lui, și a versiunilor versificate ale lui Clément Marot (poetul îndrumător a zilei lui) și a lui Theodore Beza (asistentul lui Calvin din Geneva) acestea au fost colectate. Au fost alăturate melodiilor scrise de Louis Bourgeois și alții. În 1562 , psaltirea completă din Geneva a fost gata. După cum am spus mai sus, aceasta a ajuns să devină un beneficiu providențial protestanților din Franța, timp în care atemptatul de împăcare între coroanele Franceze și Romane a eșuat, rezultând într-un război civil. “ Ei au găsit în ea,” spune Benson, “o fântână deschisă în deșert, din care ei au primit consolare în persecuție, puterea de a rezista cu curaj inamicilor credinței lor, având convingerea asigurată că Dumnezeu va lupta pentru ei, și de asemenea (trebuie să specificăm) că vor fi răzbunați împotriva dușmanilor acestora.” “A cunoaște Psalmii,” spune Benson, “a devenit o datorie primară” pentru Hughenoți, pe măsură ce protestanții francezi au fost descoperiți. Atracția puternică a psalmilor cântați, “ a făcut ca Psalmodia să aibă la fel de mult parte în viața de zi cu zi, precum și în închinarea publică.” Familiile acasă, bărbați și femei la locurile lor de muncă sau implicați în activitățile de zi cu zi, erau recunoscuți ca fiind protestanți francezi deoarece erau auziți cântând. “Psaltirea a devenit pentru ei manualul vieții spirituale.” Mai mult decât atât, Psaltirea și-a înrădăcinat propria caracteristică în caracterul hughenot, și a avut o mare parte în a-l forma în ceea ce a fost să fie,” spune Benson. Pentru Hughenot, “chemat să sufere și să lupte pentru principiile sale, obiceiul cântării psalmilor a fost o pregătire providențială.”

    Psalmii i-au fost încrederea și puterea în singuratate, refugiul în opresiune, în războaiele religioase, ei au devenit cântările taberei și a marșului său, inspirația pentru bătălie și consolare în moarte, fie pe camp, fie pe rugul martirilor.  Nu este posibil să ne imaginăm  istoria reformei din Franța în așa fel încât psalmii să nu aibă un loc important în ea.

          Putem spune o poveste similară și despre presbiterienii scoțieni. După cum, John Knoxx și alți refugiați protestanți s-au întors în Scoția, după exilul din Geneva de la finalul anilor 1550, ei au venit cu un zel de a avea o psaltire în limba engleză care să corespundă psaltirii din Geneva. Rezultatul a fost în final, Psaltirea din Scoția, din 1564, apoi din 1635 și în final din 1650. Ultimele au devenit psaltirea standard a scoțienilor, și a străpuns direct afecțiunile oamenilor de rând. “ A fost  trimisă de Dumnezeu”, spune Patrick, publicată cu puțini ani înaintea suferinței enorme din “Killing Times” (1668–88),  pe când, “deja își făcuse loc în inimile oamenilor, și versurile ei erau așa de imprimate în memoria lor încât aceasta a devenit limbajul prin care își exprimau emoțiile, regăsind-o în vremurile cele mai grele, pe buzele lor.” Observați ce spune el: limbajul pe care l-au folosit pentru a interpreta și a-și exprima experiențele a fost limbajul psalmilor cântați. Patrick continuă: “puteți să vă imaginați ce au reprezentat aceștia pentru ei. Aveau foarte puține cărți în acea vreme. Biblia a venit pe primul loc. Cartea psalmilor a urmat-o. A fost tovarășul lor constant, cartea devoțională privată, precum și manualul închinării bisericești. În casele duhovnicești, la închinarea în familie, a fost un obicei să se cânte din ea.”

              S-au întors la psalmii lor, spune Patrick, “pentru a le ajuta sufletul în vremuri de anxietate și primejdie,” și prin ei, oamenii au “prins curaj și consolare.” El continuă: “Acolo au găsit ei o voce a credinței, a răbdării, curajului și speranței care i-a purtat prin anii aceia îngrozitori și întunecați.” Psalmii versificați scoțieni, spune Patrick, “sunt mânjiți de sângele martirilor, care nu și-au considerat propria viață a fi prețioasă, astfel ca, suferind și sacrificându-se, să-și păstreze credința cu conștiință și dorind să-și salveze țara de la înfrângere.”

                Cântarea psalmilor a fost o parte importantă a “puterii și consolării” tuturor bisericilor. Bisericile Reformate și Presbiteriene, de peste 250 de ani cântau exclusiv doar psalmi, și la fel făceau și Congregationalistii și Baptiștii. Prima carte publicată în America de Nord a fost o psaltire. Această carte, Bay Psalm Book (1640), a fost foarte populară și a fost cartea de imnuri a Puritanismului American, fiind printată de 70 de ori, până  în 1773. Când au fost înlocuite, the Bay Psalm Book, și cartea preferată a imigranților scoțieni-irlandezi, the 1650 Scottish Psalter, au fost schimbate tot de o psaltire: Isaac Watts’s Psalms of David Imitated (1719). Ironic, imnurile și parafrazările psalmilor lui Watts, au fost vehicului primar prin care imnurile au fost acceptate în închinarea publică a Protestanților. Chiar și atunci, numai după mijlocul secolului nouăsprezece, imnurile au început să fie folosite mai mult decât psalmii. Pe lângă bisericile Presbitariene, Congregaționaliste, și Baptiste, bisericile Anglicane si Episcopale, au avut și ele o istorie de 300 de ani, a Psalmodiei exclusive, cântând la început din Vechea Versiune a lui Sternhold și Hopkin(1547, 1557), și apoi din Noua Versiune a lui Tate și Brady (1696, 1698). Numai după publicarea Imnurilor Antice și Moderne din 1861, au început imnurile să intre în liturgia Anglicană. 

                Strămoșii noștri au fost cântăreți ai psalmilor! Psaltirea a dat credinței lor, calitatea robustă și curajoasă pentru care o admiram și în ziua de azi. Și în timpul nostru a început o renaștere a folosirii lor. Să sperăm că va continua cu forță, și că speranțele modeste ale lui Boice să fie împlinite. Poate încă nu vom vedea “cântările de laudă ale Psaltirii.. folosite în închinare, mai des decât sunt deja folosite.” Dar ne dorim cu adevărat, ca din nou, aceasta să devină un element stabil al închinării creștinilor evanghelici. 

     

    Mesaje



    Pentru a vedea mesajele trebuie sa va
    Autentificati
    Verified by VISA MasterCard SecureCode
    powered by
    Salut!

    Avem nevoie de consimtamantul tau de a folosi urmatoarele cookies:


    Aceste cookies sunt necesare pentru functionarea site-ului web si nu pot fi dezactivate


    Aceste cookies ne permit sa numaram utilizatorii care viziteaza site-ul sau cat de accesat este un anumit element din pagina – rapoarte statistice, precum si sa analizam comportamentul tau pe site si alegerile pe care le-ai facut, pentru a-ti oferi un continut personalizat conform preferintelor tale. De asemenea, informatiile colectate ne ajuta sa imbunatatim performanta site-ului si a functionalitatilor acestuia.


    Aceste cookies sunt setate pe site-ul nostru in baza unor acorduri pe care le avem incheiate cu partenerii nostri de publicitate (ex. pagini de Social Media, Google, Microsoft etc). Cu ajutorul acestor cookies, partenerii nostri pot crea un profil al vizitatorilor site-ului nostru, carora le vor putea afisa ulterior anunturi care au legatura cu site-ul nostru pe alte site-uri pe care acestia le acceseaza.
    Accept cele bifateAccept toate