SERIA: CĂLĂTORIE PSALTICĂ PRIN SĂPTĂMÂNA MARE

Ieri ne-am uitat la marele eveniment al Intrării Domnului în Ierusalim interpretat prin prisma Psalmului 118.

Al 2-lea eveniment semnificativ din Săptămâna Paștelui are loc în ziua de luni când Domnul Isus curăță Templul din Ierusalim. Acum, trebuie să știți că evangheliștii vorbesc despre două astfel de episoade: primul are loc la începutul lucrării publice a Domnului (relatată doar de Ioan în 2:13-24) iar cel de-al doilea are loc la sfârșitul lucrării Lui publice (relatat doar de Matei în 21:12-13; Marcu în 11:15-17 și Luca în 19:45-46). Evangheliștii nu leagă în mod explicit cea de-a doua curățare de Psalmului 69, ci doar pe prima. De fapt, doar Ioan o relatează pe aceasta, motiv pentru care cel mai probabil el nu o mai relatează pe a doua, precum o fac ceilalți. Deci, cred că suntem îndreptățiți să folosim episodul primei curățări ca și pe un tipar pentru a doua, deci putem să făcem o legătură între Psalmul 69 și cea de-a doua curățarea din Săptămâna Mare. Așadar, iată cum relatează evanghelistul Ioan episodul primei curățări:

Paştele iudeilor era aproape, astfel că Isus S-a suit la Ierusalim. 14 El i-a găsit în Templu pe cei care vindeau boi, oi şi porumbei şi pe schimbătorii de banig stând jos la mesele lor. 15 A făcut un bici din frânghii şi i-a scos pe toţi afară din Templu, împreună cu oile şi boii lor. A împrăştiat monedele schimbătorilor de bani şi le-a răsturnat mesele, 16 iar celor ce vindeau porumbei le-a zis: „Ridicaţi acestea de aici! Nu faceţi din Casa Tatălui Meu o casă de negoţ!” 17 Ucenicii Lui şi-au amintit că este scris: „Zelul pentru Casa Ta Mă va mistui. (Psalmul 69:9)”

18 Atunci iudeii au răspuns şi I-au zis:

– Prin ce semn ne arăţi că ai dreptul să faci acestea?

19 Isus a răspuns şi le-a zis:

– Dărâmaţi acest Templu, şi în trei zile îl voi ridica!

20 Iudeii I-au zis:

– De patruzeci şi şase de ani se construieşte Templuli acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?!

21 Dar El vorbea despre Templul trupului Său. 22 Atunci când El a fost înviat dintre cei morţi, ucenicii Lui şi-au amintit că spusese aceste vorbe şi au crezut Scriptura şi cuvântul pe care-l spusese Isus.

În lumina acestui pasaj, mi se pare corect să făcem o corelare între acest eveniment și Psalmul 69 pentru că însuși ucenicii au făcut-o. De fapt, Psalmul 69 este unul din cei mai citați Psalmi din Noul Testament (alături de Psalmul 118 și 110). Este citat în mod direct de 5 ori (Ioan 2.17; 15:25; Fapte 1:20; Romani 11: 8-10; 15:3;) dar există alte 17 aluzii foarte clare la el în alte pasaje (Mc. 3.21, Evr. 11.26, Mt 27.34 și 48; Mc. 15.23 și 36; Lc. 23.36; In. 19.28; Apoc. 16.1, Lc. 13:35, Filip. 4.3, Ap. 3.5). Toate citatele directe, cu excepția celui din Fapte 1.20, atribuie acest Psalm vieții Domnului Isus. Defapt, chiar Domnul Isus în Ioan 15:25 se identifică cu suferința lui David descrisă în acest Psalm. Deci, este clar că avem de-a face cu un Psalm foarte mesianic (eu cred că toți Psalmii sunt mesianici dar nu voi explica acest lucru acum).

Acesta este un psalm foarte potrivit și pentru episodul răstignirii Domnului Isus datorită legăturii pe care o face Ioan în  18:28 între Isus care împlinește Scripturca cerând de băut (Psalmul 69:21). De acest episod însă ne vom aduce aminte în Vinerea Mare.

Psalmul intră în categoria Psalmilor de Lamentare individuală. Unii îl pun și în categoria Psalmilor de Imprecații dar eu nu l-aș pune acolo pentru că, în realitate, nu există niciun psalm care să conțină doar imprecații. Imprecațiile constituire doar o parte a acestui psalm.

Așadar, haideți să ne uităm împreună la acest Psalm. Nu voi reuși să-l comentez în întregime ci mă voi lega în mod special de verestul 9 dar pentru a-l înțelege e nevoie să ne uităm la întregul psalm. Îl vom împărți în secțiunile lui care decurg în mod natural din citrea atentă:

Pentru dirijor. De cântat ca şi „Crinii”. Al lui David.

1 Izbăveşte-mă, Dumnezeule,
căci mi-au ajuns apele până la gât.
2 Mă afund în mlaştina cea adâncă,
nu mai găsesc loc tare.
Intru în adâncurile apelor
şi se revarsă peste mine şuvoiul.
3 Am obosit strigând,
mi s-a uscat gâtul.
Mi se topesc ochii
aşteptându-L pe Dumnezeul meu.

4 Cei ce mă urăsc fără motiv
sunt mai numeroşi decât perii capului meu.
Mulţi sunt cei ce vor să mă piardă,
duşmani ai mei fără temei.
Trebuie să dau înapoi ce n-am furat.

5 Dumnezeule, Tu-mi cunoşti nebunia,
şi greşelile mele nu-Ţi sunt ascunse.

6 Să nu se ruşineze din cauza mea cei ce nădăjduiesc în Tine,
Doamne, Stăpânul Oştirilor.
Să nu roşească din cauza mea cei ce Te caută,
Dumnezeul lui Israel.
7 Căci din cauza Ta port eu dispreţul,
şi ruşinea mi-a acoperit faţa.
8 Am ajuns un străin pentru fraţii mei
şi un necunoscut pentru fiii mamei mele.
9 Căci zelul pentru Casa Ta m-a mistuit
şi insultele celor ce Te insultă au căzut asupra mea.
10 Plâng în timp ce postesc,
şi ei mă dispreţuiesc.
11 Când fac din sacul de jale îmbrăcămintea mea,
devin pentru ei un proverb.
12 Cei ce stau la poartă vorbesc despre mine;
am ajuns în cântecele celor ce beau băutură tare.

13 Totuşi, eu tot Ţie mă voi ruga, Doamne,
pentru vremea bunăvoinţei Tale.
Dumnezeule, în marea Ta îndurare,
răspunde-mi cu izbăvirea Ta sigură!
14 Scapă-mă din noroi, să nu mă afund!
Să fiu scăpat de cei ce mă urăsc şi din adâncurile apei!
15 Să nu se reverse peste mine şuvoiul apelor,
să nu mă înghită adâncul,
să nu se închidă deasupra-mi gura gropii!

16 Doamne, răspunde-mi, căci îndurarea Ta este atât de bună!
După mila Ta cea mare, întoarce-Ţi faţa spre mine!
17 Nu-Ţi ascunde faţa de robul Tău, căci sunt în necaz,
ci răspunde-mi degrabă!
18 Apropie-Te de sufletul meu şi răscumpără-mi-l!
Din cauza duşmanilor mei, scapă-mă!

19 Tu cunoşti dispreţul, ruşinea şi insulta de care am parte;
toţi vrăjmaşii mei sunt înaintea Ta.
20 Dispreţul mi-a frânt inima,
mi-a îmbolnăvit-o.
Tânjesc după compasiune, dar nu este,
după mângâietori, dar nu găsesc niciunul.
21 Ci ei îmi pun fiere în mâncare,
iar pentru setea mea îmi dau să beau oţet.

22 Să li se prefacă masa dinaintea lor într-o cursă,
iar bunăstarea – într-un laţ!
23 Să li se întunece ochii ca să nu mai vadă!
Să li se clatine mereu coapsele!
24 Varsă-Ţi furia peste ei
şi să-i ajungă mânia Ta aprinsă!
25 Fie-le locuinţa pustiită
şi nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!
26 Şi aceasta pentru că ei urmăresc pe cel lovit de Tine
şi povestesc suferinţa celor răniţi de Tine.
27 Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor
şi fă să nu ajungă la dreptatea Ta!
28 Şterge-i din Cartea celor vii
şi nu-i scrie alături de cei drepţi!

29 Eu însă sunt necăjit şi îndurerat.
Fie ca izbăvirea Ta, Dumnezeule,
să mă pună la adăpost într-un loc înalt!

30 Voi lăuda prin cântare Numele lui Dumnezeu
şi-L voi mări cu mulţumiri!
31 Acest lucru va fi mai plăcut Domnului decât un bou,
decât un taur cu coarne şi copite.
32 Cei necăjiţi văd şi se bucură.

Trăiască inima voastră, a celor ce căutaţi pe Dumnezeu,
33 căci Domnul îi ascultă pe cei nevoiaşi
şi nu-i dispreţuieşte pe cei luaţi captivi dintre ai Lui.

34 Să-L laude cerurile şi pământul,
mările şi tot ce mişună în ele,
35 căci Dumnezeu va izbăvi Sionul
şi va construi cetăţile lui Iuda!
Ei vor locui acolo şi le vor moşteni;
36 sămânţa robilor Săi le va moşteni
şi cei ce iubesc Numele Lui vor locui acolo.

PARTEA 1: Lamentarea lui David și strigătul lui după salvarea lui Dumnezeu (v.1-21)

Autorul este în mod clar David, după cum reiese din titlu. Circumstanța istorică în care se află nu se știe cu exactitate. Cercetătorii au identificat mai multe posibile variante. Nu intru în aceste detalii. Dar ce este clar e că David se află într-o situație extrem de grea. Cred că în niciun alt psalm nu-l găsim suferind atât de amar. Pe de-o parte, el suferă cel mai probabil datorită păcatului său (v.5). Sunt totuși unii comentatori care nu văd aici o referință clară la păcat, ci mai degrabă la slăbiciunile lui omenești (v. Iacov 3.2). Oricum, pe de cealaltă parte, suferința lui se datorează în mod special zelului său pentru Dumnezeu (v.7, 9 și care reiese clar din tot psalmul). Îmi place cum spunea Doug Wilson: “Păcatul/umanitatea lui David a furnizat ocazia persecuției sale dar motivul real al persecuției a fost zelul său pentru Dumnezeu.“ Deci, e vorba clar de o persecuție. Suferința lui este nedrepată. Chiar dacă ar fi fost vorba de păcat, dușmanii lui nu ar fi trebuie să exagereze în așa fel încât să-i provoace o astfel de suferință. Persecuția este extrem de violentă din partea necredincioșilor. Aceștia sunt foarte numeroși, sunt criminali, batjocoritori, fără pic de compasiune, plini de ură, oameni care răsplătesc binele cu rău etc Imaginile acestei persecuții descrise în cântec sunt foarte descriptive. Studiind viața și Psalmii lui David realizez tot mai clar de cât de multă suferință a avut parte acest om. O asemănare foarte clară între viața lui și a Domnului Isus, descendentul Său fizic, este această suferință. Amândoi au fost oameni ai durerii.

Deci, suferința lui David se datora zelului său, a pasiunii sale intense, a dragostei sale pentru prezența lui Dumnezeu și pentru gloria Sa pe pământ. Toate acestea sunt reprezentate de Casa lui Dumnezeu (pe vremea lui David era un cort). Așa cum am spus și în comentariul la Psalmul 118, Templul era Casa lui Dumnezeu pe pământ, locul prezenței Sale printre oameni, de unde îi binecuvânta, de unde le ierta păcatele, le asculta rugăciunile etc David iubea să fie în prezența lui Dumnezeu și să i se închine (v. Psalmlu 27.4-5). David a dorit să schimbe acest Cort cu un Templu adevărat și grandios. Fiul săuSolomon, avea să realizeze acest lucru însă cu materialele și schița pregătite până în cele mai mici detalii de David. Atât de zelos era David pentru prezența lui Dumnezeu pe pământ! Acest zel îl mistuia pe, îl consuma, îl preocupa și anima în acțiunile sale. Și nu era vorba doar de un loc, ci era vorba de ce anume reprezenta acel loc.

Dar tocmai acest zel pentru Dumnezeu l-a adus în această stare de-a fi pesecutat și dacă Dumnezeu nu l-ar fi salvat, ar fi murit.

De aceea, David vine cu toate acestea înaintea Domnului și Îi cere disperat să-l salveze din ghearele lor. Își recunoaște păcatul și se pocăiește de el. Face apel la bunăvoința, îndurarea și marea milă a Domnului. Dar mai invocă un motiv: să nu se rușineze din cauza mea cei ce nădăjduiesc în Tine... să nu roșească din cauza mea cei ce Te caută... (v.6). David nu se gândea numai la el, ci și la ceilalți. Ca și împărat era reprezentatul lor (vezi Psalmul 118 și comentariul de ieri) și ceea ce i se întâmpla lui – bine sau rău- îi afecta credința lor. Ce multe lecții am putea extrage de aici. Toate acestea sunt descrise în prima parte a imnului (v. 1-21).

Intepretarea hristologică

După cum am văzut, evanghelistul Ioan ne spune că ucenicii fac o legătură între acest verset (și întregul Psalm) și zelul lui Isus de-a curăța Templul. Același zel pentru Dumnezeu care l-a mânat pe David și care i-a produs persecuția nedreaptă se regăsea acum în Domnul Isus dar într-o scară mult mai mare. Încă în a 8-a zi a vieții Sale pământești, Isus a fost înfățișat înaintea Domnului de către părinții lui (v. Luca 2.22-24). Aici îl întâmpină și bătrânul Simeon. La 12 ani îl găsim din nou în Templu. Timp de 3 zile părinții săi îl caută în locurile greșite. El era în Templu iar când Maria îl întreabă de ce le-a făcut asta, el le răspunde: Nu ştiaţi că trebuie să fiu la cele ale Tatălui Meu? (Luca 2.49) Cu alte cuvinte, el prespune că ei ar fi trebuit să știe că el trebuia să fie în (aproape) de cele al Tatălui Său. Mai târziu (la vârsta maturității), la prima sa vizită în Ierusalim se duce la Templu și îl curăță (Ioan 2.13-24) iar când revine după 3 ani de lucrare publică se duce tot în Templu pentru a-L curăța a 2-a oară. Ca și în cazul lui David, și Domnul Isus era preocupat de locul prezenței Tatălui Său care ajunse o peșteră de tâlhari. În loc să fie un loc unde oamenii să-L poată întâlni pe Dumnezeu (inclusiv neamurile care nu mai avea loc în Curtea Neamurilor datorită mercenanților), ajunsese centru de afaceri.

Dar există o diferență. David vorbește despre mistuire la timpul trecut, pe când Domnul Isus vorbește despre aceasta la timpul viitor: Zelul pentru Casa Ta Mă va mistui (Ioan 2.17). Exegeții nu consideră acest lucru o greșeală de tipar, ci un lucru semnificativ dpdv teologic. Isus face aici o referință la moartea Sa peste doar câteva zile. Zelul Său pentru Dumnezeu Îl va consuma în așa măsură încât va ajunge să fie mistuit ca o jertfă. Așa cum David a fost peersecutat datorită zelului Său, la fel avea să fie și Domnul Isus. Liderii religioși au fost foarte deranjați de curățarea Templului. Ei vin la el și-l întreabă cu ce autoritate a făcut acest lucru. Isus le răspunde prin a muta discuția pe adevăratul Templu, care este trupul Său fizic și spiritual (v.19,21) Isus era Noul Templu, adevăratul loc de întâlnire între om și Dumnezeu. Templul vechi nu era decât o umbră a ceea ce urma să fie. Mai mult, era un loc corupt pentru că avea mereu și mereu nevoie ca Isus să vină și să-l curețe. Deci, asta arăta insuficiența lui de-a media întâlnirea cu Dumnezeu. Dar templul trupului lui Isus era un loc necoruptibil și prin acest Templu oamenii vor putea intra în prezența lui Dumnezeu. Acesta a fost zelul lui Isus care urma să-l mistuie ca pe o jertfă. Pasiunea Sa pentru a vedea Noul Templu realizat l-a mistuit atât de tare încât i-a provocat moartea. Fariseii aveau să distrugă acel templu al trupului Său dar peste 3 zile Dumnezeu avea să-l restuareze și prin aceasta să împlinească așteptările lui David. Pe El Dumnezeu nu avea să-L salveze de la moartea cauzată, pe de-o parte, de persecutorii Săi, ci l-a lăsat să sufere până la moarte. L-a lăsat să fie mistuit.

A DOUA PARTE: Rugăciune pentru judecata lui Dumnezeu asupra celor răi (v.22-29)

În a 2-a parte (v.22-29) David, având inima iertată și curată, se roagă pentru căderea și judecata dușamnilor săi care îi provocaseră această suferință crudă și nedreaptă. El nu se răzbună singur ci lasă loc răzbunării lui Dumnezeu. Imprecațiile își au baza în caraterul drept și sfânt al lui Dumnezeu și în promisiunea făcută lui Avraam că Îi va blestema pe care care îl blesteamă  pe Avraam și urmașii săi (Gen. 12.1-3). Timpul nu-mi permite acum să poposesc mai mult aici.

Cert este că Domnul Isus rostește această imprecația asupra Ierusalimului:

Ierusalime, Ierusalime, care omori profeţii şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să-ţi adun copiii aşa cum îşi adună cloşca puii sub aripi, dar n-aţi vrut! 35 Iată, casa vă este lăsată pustie! v. Ps. 69.26 în Lc. 13.35

De fapt, chiar în această zi de luni, dimineața când Domnul se duce spre Ierusalim și i se face foame, El speră să găsescă de mâncare în acel smochin dar nu găsește, așa că îl bleastemă. Israel este caracterziat de multe ori ca un smochin în Vechiul Testament (Ier. 8.13; Os. 9.10, Ioel 1.7) iar acest blestem al Domnlui simbolizează judecata lui Dumnezeu asupra națiunii.

Din același motiv, mai târziu, Pavel vede în aceste versete din Psalmul 69 exact ce a văzut și Isus: soarta întregului Israel:

Israel n-a obţinut ceea ce căuta, dar cei aleşi au obţinut. Iar ceilalţi au fost împietriţi, 8 aşa cum este scris:
„Dumnezeu le-a dat un duh de adormire,
ochi să nu vadă
şi urechi să nu audă,
până în ziua de azi.”e
9 Iar David spune:
„Să li se prefacă masa într-o cursă, într-un laţ,
într-o capcanăf şi o răsplătire pe măsură!
10 Să li se întunece ochii ca să nu mai vadă!
Fă să li se încovoaie mereu spinarea!” (Psalmul 69.22-23)

Romani 11.8-10

Imprecațiile acestea se împlinesc asupra Iersualmului în anul 70 d.Hr odată cu distrugerea Templului și a întregului oraș de către romani, zile de mare măcel pentru popor și pentru liderii religiosși.

Petru vede în v. 26 o împlinire a sorții lui Iuda Iscarioteanul:

În zilele acelea, Petru s-a ridicat în mijlocul fraţilor – o mulţime de aproape o sută douăzeci de oameni – şi a zis: 16 „Bărbaţi, fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă mai dinainte de Duhul Sfânt, prin gura lui David, cu privire la Iuda,…Căci în cartea Psalmilor este scris: «Fie-i locuinţa pustiită şi nimeni să nu mai locuiască în ea! (Psalmul 69.9)»

În cele din urmă, aceste imprecații își găsesc împlinirea finală la A Doua Venire a Domnululi față de toți cei care, la fel ca persecutorii de pe vremea lu David, liderii religioși din vremea lui Isus și Iuda rămân în respingerea lor față de Isus, așa cum vedem în Apocalispa 16.1:

Am auzit un glas puternic zicându-le din Templu celor şapte îngeri: „Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte vase ale furiei lui Dumnezeu!” v.25 și Apoc. 16.1

Ba mai mult, în Ap. 6.9-11 vedem realizare a acestor imprescații în cererea pentru răzbunarea sângelui din partea martirilor, lucru pe care Dumnezeu îl promite că îl împlinește.

Observați, în primul rând, cum imprecațiile fac parte și din etica NT.

Minunea Evangheliei este că Domnul Isus ia aceste imprecații asupra Lui pe cruce pentru cei aleși, pentru cei ce cred. Cristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii, devenind blestem pentru noi – căci este scris: „Blestemat este oricine e atârnat pe lemn” – 14 pentru ca, în Cristos Isus, binecuvântarea lui Avraam să vină la neamuri… (Galeteni 3.12=14)

Așadar, rugăciunea lui David de imprecație era și rugăciunea Domnului Isus cu excepția faptului că, în mod parțial, El Însuși avea să ia aceste blesteme asupra Sa (de aceea a putut spune: Tată, iartă-i căci nu știu ce fac) dar pentru cei care nu cred și nu sunt aleși, această rugăciune s-a realizat și urmeaază să fie realizată în mod deplin la a Doua Sa Venire când oamenii vor experimenta Mânia Mielului (Ap. 6.16).

PARTEA A 3-A: UN IMN DE MULȚUMIRE ÎN ANTICIPAREA SALVĂRII (v.29-36)

În ultima parte, David Îl laudă pe Dumnezeu plin de mulțumire pentru salvarea Sa viitore, nu doar a lui personală, ci și a acelei rămășițte din popor care este dreaptă. Această salvare ca incluce și Sionul, adică Iersualimul unde era Cortul pentru care David era plin de zel. Va veni o vreme când atât el cât și Sionul nu va mai fi asuprit, ci cei ce iubesc Numele Domnului vor locui acolo. Aceasta pentru că Domnul îl va izbăvi.

Intepretarea hristologică

Salvarea lui David avea să-și găsească sensul adânc și împlinirea în salvarea Domnului Isus din moartea Sa. Dumnezeu nu avea să-l lăsae pe Domnul Isus să putrezească în moartea veșnică. David știa acest lucru (vezi Psalmul 16.9-11 și Fapte 2). Dumnezeu avea să izbăvească Tempul trupului lui Isus, să-l reconstruiască (vezi discuția lui Isus cu fariseii din Ioan 2.14-24) și să-l facă un loc pe care îl vor moșteni cei drepți. Acest lucru l-a umplut pe David de mulțumire și laudă. Acest lucru l-a umplut și pe Domnul Isus de aceeași laudă și mulțumire, după cum se zice în Evrei: Pentru bucuria ce-I stătatea înainte, a îndurat crucea (Evrei 12.1-3).

Concluzie

Psalmul 69 este Cântarea celui Persecutat din pricina zelul său pentru Dumnezeu. În primul rând, David este acesta dar El nu este decât un prototip al Celui Care avea să vină și să sufere în mod deplin din pricina zelului Său pentru Dumnezeu. Acest zel l-a mistuit într-atât încât și-a dat viața. Dar planul lui Dumnezeu era ca prin această jertfă mistuită complet să nască un nou templu, și anume pe noi, Biserica. Noi trebuie să fim mistuiți de zel (preocupați cu Dumnezzeu, cu lucrurile Lui, cu misiunea Bisericii Sale, zidirea ei etc) pentru Dumnezeu. Acest zel ne va costa și pe noi, la fel ca pe David, Isus și pe toți martirii și pe cei care au suferit din pricina Numelului lui Isus. Dar lucrurile nu se termină aici. După cum am văzut, Psalmul se încheie cu o speranță glorioasă, o viziune a unei laude cosmice a celor drepți care vor locui Sionul ceresc veșnicia întreagă.

Cu această meditație înaintea noastră, vă invit să cântăm Psalmul 69 alături de fratele Moldoveanu sau să-l ascultăm interpretat în alte variante. De asemenea, vă las 2 predici deosebite pe acest Psalm, una de la Doug Wilson iar cealaltă de la Christopher Ash:

http://resources.thegospelcoalition.org/library/insulted-for-god